Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu introduce vizitele „contracronometru“ pentru rudele pacienţilor

Rudele sau aparţinătorii pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu vor putea veni în vizită într-un interval de numai două ore, în zilele de sâmbătă şi miercuri, şederea lor urmând a fi cronometrată, astfel încât să nu depăşească 10 minute.

0

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu, citat de Agerpres.ro vor fi permise vizitele unui membru al familiei sau aparţinătorului legal al pacientului în fiecare zi de miercuri şi sâmbătă, în intervalul orar 15,00 – 17,00, iar timpul maxim alocat vizitei va fi de 10 minute. „Ţinând cont de faptul că, în ciuda încetării stării de alertă, pandemia de COVID-19 nu a fost eradicată, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a decis aplicarea unor noi reguli privind vizitarea anumitor categorii de pacienţi internaţi în spital, în conformitate cu prevederile legale. În acest sens, sunt permise vizitele unui membru al familiei/aparţinătorului legal al pacientului în fiecare zi de miercuri şi sâmbătă, în intervalul orar 15,00 – 17,00, iar timpul maxim alocat vizitei va fi de 10 minute. Miercuri, 13 aprilie, va fi prima zi în care va fi permisă vizitarea pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Facem precizarea că un singur aparţinător al unui pacient are voie să viziteze bolnavul internat în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, iar într-un salon va fi permis accesul doar a câte două persoane venite în vizită la bolnavi“, a spus Mihaela Ţicleanu.
Ea a adăugat că vizitatorii vor primi echipament standard de protecţie (mască de protecţie, halat şi botoşi de unică folosinţă) şi vor trebui să respecte măsurile de igienă obligatorii pentru prevenirea apariţiei şi transmiterii infecţiilor asociate activităţii medicale (dezinfectarea mâinilor înainte şi după terminarea vizitei). Vizitatorilor le este interzis să deranjeze sub orice formă ceilalţi bolnavi, să se aşeze pe paturile bolnavilor sau să intervină în modificarea poziţiei paturilor.

Pentru vizitele la ATI este obligatorie o cerere scrisă

Vizitarea pacienţilor critici COVID şi non-COVID, internaţi în secţiile ATI, se face zilnic, cu respectarea următoarelor condiţii: aparţinătorul face o cerere scrisă către conducerea unităţii medicale, cerere care va fi aprobată şi de medicul curant/medicul şef de secţie şi de conducerea unităţii. Solicitarea va cuprinde obligatoriu numele şi prenumele solicitantului, date de contact – număr de telefon, gradul de rudenie cu pacientul, numele şi prenumele pacientului şi secţia unde acesta este internat. Această cerere scrisă va fi transmisă către registratura spitalului. După ce îi este aprobată vizita, vizitatorul este obligat să respecte toate măsurile sanitare care se impun. „Pe durata programului de vizitare, personalul medical poate solicita membrului familiei/aparţinătorului legal să întrerupă vizita şi să părăsească incinta spitalului, în situaţii de urgenţă medicală, precum şi în cazul în care conduita lor este necorespunzătoare sau prejudiciază efectuarea de manevre şi îngrijiri medicale“, a mai precizat Mihaela Ţicleanu.

Facebook Comments