Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute“. Decizia este definitivă

Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în guvernările PDL, va ajunge după gratii după ce un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de inculpaţii din dosarul „Gala Bute“. Udrea trebuie acum să execute condamnarea de 6 ani de închisoare, decizia ÎCCJ, luată cu majoritate de voturi, fiind definitivă.

0

Alături de Elena Udrea, după gratii va ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de fostul ministru, care a primit 3 ani cu executare. În acelaşi dosar au mai primit pedepse cu suspendare şi inculpaţii Ştefan Lungu, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă – doi ani şi şase luni cu suspendare.

Condamnaţi în baza unei decizii a Curţii Europene de Justiţie

Pedepsele primite de inculpaţii din dosarul „Gala Bute“ fuseseră suspendate în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la Instanţa supremă, iar sentinţa definitivă a fost dată de un complet nelegal. Judecătorii Înaltei Curţi au decis însă acum respingerea contestaţiei în anulare, fiind invocată o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că judecătorii naţionali pot ignora o decizie a Curţii Constituţionale, dacă sunt anulate sentinţele în dosarele de fraude cu fonduri europene.
De menţionat că a existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.

O gală controversată

Reamintim că dosarul „Gala Bute” a ajuns la ÎCCJ în aprilie 2015, inculpaţii fiind acuzaţi de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani. Concret, procurorii anticorupţie au arătat în rechizitoriu că, în data de 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea, şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.
În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Facebook Comments