Analiştii BCR estimează pentru finalul acestui an un curs euro/leu „de 5,05 cu presiuni de depreciere a leului care provin dinspre deficitul de cont curent mare”. Dobânzile interbancare şi-au încetinit creşterea, odată cu depăşirea datei de 25 ale lunii, atunci când companiile îşi achită taxele şi impozitele la bugetul de stat. Tendinţa ascendentă manifestată încă de la începutul anului a împins indicii ROBOR la valori care se mai înregistrau în urmă cu circa nouă ani, ceea ce creează o presiune tot mai mare pentru cei care au contractat credite înainte de mai 2019, atunci când a fost introdus indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) care este calculat până la sfârşitul acestei luni la 1,17%. Începând din aprilie, valoarea IRCC va urca pentru următoarele luni până la circa 1,8%. Însă pentru ultimul trimestru se anticipează aproape o dublare a IRRC.
La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,56 la 4,57%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,66 la 4,67%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 4,72%.
După schimbările bruşte de direcţie care au urmat declanşării războiului din Ucraina, euro s-a cantonat în prezent în culoarul 1,0945 – 1,1066 dolari. Cursul monedei americane a fluctuat între 4,4777 şi 4,5050 lei, medie stabilită la sfârşitul perioadei. Moneda elveţiană s-a apreciat până la 1,019 – 1,024 franci/euro, iar media ei a urcat la 4,8514 lei, dar a alunecat lunea aceasta la 4,8170 lei. Creşterea inflaţiei din Marea Britanie, la 6,2% în februarie, maxim al ultimilor 30 de ani, va determina o nouă majorare a dobânzii de politică monetară, care se află în prezent la 0,75%, ceea ce a înmulţit plasamentele în lira sterlină cotate miercuri la 1,1998 – 1,2056 euro. Cursul monedei britanice a fluctuat între 5,8828 şi 5,9435 lei şi a încheiat intervalul la 5,9183 lei.
Bitcoin a urcat de la 40.500 dolari, la începutul săptămânii trecute, la 47.440 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui februarie. Creşterea este pusă atât pe seama revenirii apetitului pentru risc, cât şi pe deprecierea yenului japonez comparativ cu moneda americană. Ether a urcat la un maxim de 3.355 dolari, faţă de 2.890 dolari în urmă cu o săptămână