joi, octombrie 22, 2026

Florin Cîţu visează la comasarea alegerilor în 2024. CCR a decis în urmă cu 10 ani că acest lucru este neconstituţional

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat că îşi doreşte ca alegerile din 2024, atunci când românii trebuie să meargă de patru ori la urne pentru a-şi alege europarlamentarii, primarii, deputaţii şi senatorii, precum şi noul preşedinte al ţării, să fie comasate. Liderul Senatului susţine că acest lucru ar fi posibil dacă ar exista voinţă politică. Totuşi, Curtea Constituţională a hotărât, în urmă cu 10 ani, că o comasare a alegerilor încalcă legea fundamentală.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Eu aşa doresc. Vă spun că vom avea calea legală, dacă există voinţa politică, ca în 2024, legal, să fie alegeri. Avantajul ar fi mai puţine costuri pentru România. În 2024 sunt patru tipuri de alegeri. Toate costisitoare. Dacă reuşim să le comasăm, vor fi mai puţine costuri. (…) Veţi vedea soluţia“, a precizat Florin Cîţu, care a adăugat că „deciziile CCR sunt interpretate“.
PNL şi PSD ar purta discuţii avansate despre comasarea alegerilor. Oficial, motivul ar fi că sunt prea multe runde de alegeri și ar fi prea costisitor, însă, neoficial, liderii celor două formațiuni politice vor să se asigure că vor rămâne cele mai mari partide și după 2024 printr-o mobilizare puternică la urne cu ajutorul primarilor.

Opinia CCR: comasarea este neconstituţională

Liderul liberalilor n-a explicat care ar fi această „soluţie“ pentru comasarea alegerilor din moment ce judecătorii CCR au decis, în 2012, că un astfel de demers încalcă Constituţia. Concret, Curtea a respins atunci o lege adoptată prin asumarea răspunderii în Parlament de către Guvernul Boc, care a fost atacată la de USL. Legea prevedea organizarea concomitentă a alegerilor locale şi parlamentare, motivul invocat fiind, ca şi acum, nevoia unor economii la bugetul. Judecătorii au respins însă argumentația guvernului, declarând legea neconstituțională din trei motive, două dintre ele care se aplică şi acum: – legea determină dificultăți în exercitarea dreptului constituțional la vot (alegerile comasate presupun exprimarea opțiunii pe foarte multe buletine de vot: Senat, Camera Deputaților, primărie, consiliul local, consiliul județean și președintele consiliului județean, europarlamentari şi preşedintele ţării)
– legea restrânge dreptul constituțional de a fi ales (legea contestată prevedea că o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator și nici pentru funcția de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de deputat sau de senator).

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Turul de gunoi, înapoi! Primăria din Băileşti i-a basculat deșeurile în curte unui cetățean care le depozitase aiurea

Primarul Mușuroi i-a aruncat un morman de gunoi în curte unui cetățean depistat că depozita ilegal deșțeurile pe raza...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI