România răsuflă ușurată după doi ani de restricții
Marea demascare

După aproape doi ani de când au impus starea de alertă, din pricina pandemiei de coronavirus, autorităţile au decis să ridice toate restricţiile care deveniseră deja parte din cotidian, cum ar fi obligativitatea purtării măştilor de protecţie ori a prezentării unui certificat verde pentru accesul în diferite locuri. Practic, începând de miercuri - 9 martie, viaţa românilor se întoarce la normal.

0

Ceea ce se preconiza, odată cu apariţia variantei Omicron, iată că se întâmplă: pandemia de coronavirus începe să devină doar o amintire urâtă. Graţie campaniei de vaccinare, dar şi imunităţii naturale căpătate de milioane de persoane, Covid-19 nu mai este azi inamicul perfid de la debutul pandemiei, care a provocat zeci de mii de decese şi a pus la grea încercare sistemul sanitar românesc. Tocmai din acest motiv, păstrarea stării de alertă şi, implicit, a restricţiilor care au provocat numeroase nemulţumiri în rândul unei părţi a populaţiei nu îşi mai avea niciun rost. 

9 martie – ziua fără restricţii

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că, începând cu data de 9 martie, se ridică toate restricţiile impuse pe durata pandemiei. „România a parcurs, timp de mai bine de doi ani, una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid-19. Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode.

Conform acestuia, începând cu ora 00:00, încetează toate restricţiile, precum şi restrângerea sau interzicerea unor activităţi aşa cum erau prevăzute în actul normativ menţionat, cum ar fi obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc.
Trebuie precizat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recomandă, totuşi, purtarea măştilor de protecţie în spaţii închise chiar şi după ce ea nu va mai fi obligatorie. 

Trei luni, răgaz pentru preschimbarea documentelor expirate

Foarte important de ştiut este că, după ridicarea stării de alertă, românii vor avea la dispoziţie 90 de zile pentru preschimbarea documentelor care au expirat. „Documentele precum cartea de identitate ori permisul de conducere, a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetăţenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomeraţia la ghişee. Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid şi formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile”, a mai transmis MAI.

Restricţiile trec, virusul rămâne

Chiar dacă restricţiile dispar, pandemia fiind, evident, pe o pantă accelerat descendentă, autorităţile atrag atenţia că virusul corona va rămâne printre noi şi, cel mai probabil, va trebui să învăţăm să trăim cu el. Tocmai din acest motiv, preşedintele României, Klaus Iohannis, le cere românilor să se vaccineze. „Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm şi să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus”, a declarat şeful statului.

Conform datelor oficiale, de la debutul pandemiei, peste 63.000 de români au murit după ce au fost contaminaţi cu noul coronavirus, în diversele sale forme.

Facebook Comments