Alin Stoica: O agresiune inutilă

0

Pentru generaţiile tinere ale Europei, războiul era doar un termen pe care-l întâlneau în cărţile de istorie. Era doar o umbră hidoasă a unui trecut pe care toţi europenii îl credeau îngropat. Realitatea acestor zile ne-a arătat însă cât de repede ne putem întoarce la acele vremuri pe care nimeni nu-şi dorea să le mai trăiască vreodată. Decizia Rusiei de a invada Ucraina, mutare pe care nici măcar analiştii militari n-au crezut-o posibilă, aduce, practic, războiul la graniţele României.
Evident, apartenenţa ţării noastre la NATO oferă românilor cea mai bună protecţie de care pot avea parte, astfel că nu există motive de îngrijorare că ne-am putea regăsi în postura Ucrainei. Asta nu înseamnă însă că nu vom fi afectaţi de ce se întâmplă la câţiva zeci de kilometri mai spre Nord-Est. Pentru că niciodată un război în Europa nu a adus prosperitate şi creştere economică. Aceste lucruri sunt posibile doar pe timp de pace, nu când rachetele zboară necontenit, iar milioane de civili sunt în pericol de a fi ucişi.
Din nefericire, revenirea economiei europene, afectată după aproape doi ani de restricţii împotriva pandemiei de coronavirus, este acum pusă în pericol de războiul inutil pornit de către Rusia. Mai mult, criza din energie nu va face decât să se adâncească, afectând şi mai tare simplii cetăţeni, dar şi întreg mediul de afaceri.
Este clar că traversăm o perioadă extrem de dificilă, astfel că speranţa noastră este că acest război se va încheia cât mai curând, iar normalitatea va reveni în vieţile tuturor. Mai ales a cetăţenilor din Ucraina, de care, aşa cum s-a văzut în aceste zile, suntem alături în aceste clipe de coşmar.

Alin Stoica – deputat al Ligii Albanezilor din România

Facebook Comments