Asociaţia Energia Inteligentă susţine că Europa poate renunţa la importul de gaze din Rusia. „Ar putea pune capăt imediat războiului!“

Uniunea Europeană are posibilitatea de a-şi susţine singură întregul consum de gaze, odată cu venirea primăverii, iar sistarea livrărilor din Rusia ar putea pune capăt imediat războiului, se arată într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă.

0

Conform datelor Asociaţiei Energia Inteligentă, în anul 2021, Europa a consumat 552 miliarde metri cubi de gaze naturale, 84% fiind importate. Peste o treime, respectiv 34,5% (172 miliarde mc/an), au venit din Federaţia Rusă. „S-ar putea, conform studiului AEI «Alimentarea cu energie a Europei, în perspectiva crizei UE – Rusia», să se aplice sancţiunea autosistării imediate a gazelor naturale din Rusia spre Europa, teoretic, fără să apară dificultăţi în continuitatea livrării gazelor consumatorilor în această perioadă“, susţin experţii asociaţiei.
În analiză se mai arată că există posibilitatea suplimentării importurilor de gaze naturale lichefiate, suplimentarea cantităţilor importate pe conducte din alte zone decât Rusia, redeschiderea unor zăcăminte parţial închise din alte considerente decât cele tehnic (Groningen), redeschiderea unor centrale pe cărbune sau centrale nucleare care ar putea disponibiliza gazele naturale arse pentru a produce energie electrică, schimbarea fluxurilor de gaze pentru a suplimenta cantităţile de gaze în special în ţările cu dependenţă de 100% de gazul rusesc (Bulgaria, Ţările Baltice, Finlanda) şi mai ales socializarea costurilor unei astfel de acţiuni la nivelul întregii Europe, „Aceasta ar fi, într-adevăr, o acţiune eficientă şi eficace a UE. Ar fi şi o acţiune care să permită UE să se desprindă de trecut, să facă paşi importanţi spre viitorul energetic, paşi mult prea mici realizaţi în ultimii ani, înspre asigurarea unei Securităţi Energetice Europene, intitulată discret Green Deal. Este o acţiune care are riscuri minime, dar ar putea în premieră UE să şi verifice nenumăratele teorii ale Directivelor şi Regulamentelor Europene existente, privind funcţionarea integrată a Uniunii Energetice Europene, privind mecanismele de întrajutorarea la sistarea gazelor etc.“, se mai arată în analiză.

Asociaţia Energia Inteligentă recunoaşte că o astfel de mişcare implică anumite riscuri pentru unele ţări, dar şi scumpiri ale gazelor, însă este un preţ ce trebuie plătit pentru a scăpa de dependenţa faţă de Rusia.

Facebook Comments