Administraţia liberală din fruntea comunei se ţine de cuvânt
Rojişte, în zodia investiţiilor

Una dintre cele mai „harnice“ administraţii din judeţul Dolj este, fără îndoială, cea a comunei Rojişte. Aflată pe malul stâng al Jiului, pe drumul care leagă Craiova de Bechet, localitatea a făcut, în ultimii ani, un salt spectaculos către modernizare, în beneficiul celor aproape 2.500 de locuitori care, la fel ca toţi românii din mediul rural, au dreptul la un stil de viaţă decent. Iar acesta nu se rezumă doar la reţele de apă ori canalizare şi drumuri asfaltate, ci include o insfrastructură sportivă adecvată pentru copiii şi tinerii din comună, acces la reţeaua de gaze sau chiar staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice.

0

Localitate tipică pentru zona de Sud-Est a judeţului, comuna Rojişte este una dintre poveştile de succes când vine vorba despre administraţii care înţeleg că fără implicare nu poţi să schimbi nimic. „Într-adevăr, primăriile de ţară nu au bani. Localităţile, mai ales astea de prin Sudul ţării, sunt sărace. Dar asta nu înseamnă că nu poţi să faci ceva pentru comuna ta. Nu atâta timp cât există fondurile europene şi programele de dezvoltare rurală. Trebuie doar să vrei să faci“, spune Ionel Nedelcu, primarul din Rojişte. Om cu experienţă, atât politică, cât mai ales administrativă, edilul liberal a reuşit, în ultimii ani, să transforme localitatea într-o comună modernă, cu condiţii de trai similare celor din mediul urban.

Uliţele lasă locul străzilor asfaltate

Pentru că nu poţi să vorbeşti despre proiecte sofisticate în vreme ce locuitorii comunei tale trebuie să înfrunte nămoalele uliţelor strămoşeşti, una dintre priorităţile actualei administraţii a fost să asfalteze toate străzile din comună. Iar ţinta este aproape atinsă. „În prezent suntem aproape de a finaliza un proiect început în 2019 prin care am asfaltat peste 6 kilometri de drumuri. A fost un proiect important, în valoare de aproape un milion de euro, fără TVA, finanţat prin AFIR. Acum am depus, prin «Anghel Saligny», un alt proiect care vizează modernizarea drumurilor interioare din localitate. Vorbim despre aproape 10 kilometri de drumuri ce vor fi modernizaţi, cu acces la proprietăţi şi locuri de parcare, investiţia fiind de peste 16,2 milioane de lei. Asfaltarea drumurilor din localitate a fost una dintre priorităţile mele şi sunt extrem de încântat că, la finalul acestui mandat, Rojişte va fi una dintre comunele în care vechile uliţe vor fi doar o amintire“, spune Ionel Nedelcu.

Însă nu doar drumurile din interiorul localităţii vor fi modernizate, ci şi o parte din drumurile de exploataţie agricolă. Mai exact, primăria aşteaptă în prezent finanţarea pentru un proiect care prevede asfaltarea a 9 drumuri din extravilanul comunei, cu o lungime totală de aproape 5 kilometri, care vor alcătui o rută ocolitoare pentru utilajele agricole care, astfel, nu vor mai fi nevoite să străbată centrul localităţii.
Un alt proiect extrem de important îl reprezintă înfiinţarea a aproape 20 de kilometri de reţea de canalizare menajeră la nivelul comunei, respectiv satul Rojişte şi Tâmbureşti, precum şi construirea unei staţii de epurare. Investiţia, care ar urma să deservească 2.441 de beneficiari direcţi, se apropie de 31,5 milioane de lei (fără TVA), banii urmând să vină tot prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“.

„Avem o obligaţie faţă de copiii noştri“

Ca mai toate localităţile din mediul rural, comuna Rojişte nu a fost ocolită de problema plecării tinerilor şi a îmbătrânirii populaţiei. Tocmai de aceea, investiţiile destinate copiilor şi tinerilor trebuie să fie prioritare. „Este clar că trebuie să încurajăm familiile tinere să rămână în comună. Iar pentru asta avem nevoie de investiţii în această zonă. Noi am încercat, pe cât posibil, să venim cu proiecte în ceea ce priveşte grădiniţa şi şcolile. Am investit, atât în infrastructură, adică în clădiri, cât şi în programe dedicate elevilor. Recent, am finalizat două baze sportive, una în Rojişte şi una în Tâmbureşti, care au fost construite în proximitatea şcolilor şi sunt la dispoziţia elevilor. Avem 252 de copii care merg la şcoală şi avem o obligaţie faţă de copiii noştri“, a precizat Ionel Nedelcu.

Edilul a precizat, de asemenea, că pe masa Companiei Naţionale de Investiţii se află un proiect care prevede construirea, în comuna Rojişte, a unei săli de sport tip, cu o suprafaţă de aproape 1.500 de metri părtaţi şi 180 de locuri în tribune. „Proiectul se află deja în stadiu avansat şi sunt optimist că el va fi finanţat. Consider că este nevoie de o asemenea investiţie, care are potenţialul de a aduce mai aproape comunitatea noastră şi care dă posibilitatea tinerilor să practice sportul în condiţii moderne, europene“, a mai spus edilul.

Viitorul sună bine

Om gospodar, primarul Ionel Nedelcu lucrează deja la proiectele viitoare. Spune că obiectivul rămâne acelaşi: să atragă cât mai multe fonduri şi să continue dezvoltarea comunei în acelaşi ritm accelerat. „Avem planuri ambiţioase în continuare şi ne dorim să facem multe lucruri. Trebuie să profităm de toate oportunităţile care ni se oferă, atât în ceea ce priveşte banii europeni, cât şi fondurile de la bugetul de stat. Spre exemplu, am depus deja o cerere de finanţare prin Fondul de Mediu care vizează reabilitarea şi modernizarea dispensarului din satul Tâmbureşti, prin care dorim să creştem eficienţa energetică a clădirii şi gestionarea inteligentă a energiei. Este un domeniu unde au loc schimbări rapide şi trebuie să ne adaptăm cu toţii, Noi, la Rojişte, am investit deja în modernizarea iluminatului public, iar acum intenţionăm chiar să înfiinţăm un parc fotovoltaic care să ne ajute să reducem costurile cu energia în instituţii şi iluminatul stradal.
În plus, avem în plan realizarea a două staţii de încărcare pentru autoturismele electrice la nivelul comunei pentru că, deşi suntem în mediul rural, nu înseamnă că trebuie să rămânem cu ideea că oamenii de aici trăiesc în alt secol“, spune primarul din Rojişte.

Ionel Nedelcu

Pe agenda de lucru se mai află şi realizarea unei reţele inteligente de gaze naturale la nivelul comunei, proiect dezvoltat împreună cu administraţiile din comunele Bratovoieşti şi Teasc. Concret, primarii celor trei localităţi vor să ofere cetăţenilor posibilitatea de a trece la încălzirea pe gaze, având în vedere că varianta sobelor pe lemne va deveni tot mai problematică pe viitor.
„Fiecare proiect necesită efort din partea întregii echipe. Documentaţia trebuie prgătită cât mai bine pentru a nu avea probleme cu finanţarea. Însă, în acest moment, pot spune că avem experienţa necesară, astfel încât sunt încrezător că vom reuşi să obţinem şi să implementăm toate proiectele pe care ni le-am propus“, a conchis primarul Ionel Nedelcu.

Facebook Comments