Cu învoială de sus, tot românul se pregăteşte de Crăciun şi de trecerea cu bucurie în noul an. Am parcurs un 2021 cu opinteală şi, tragic de tot, cu decese peste decese. Şirul lor s-a subţiat, dar nu s-a întrerupt. Numărul celor ce ne părăsesc pentru totdeauna e format din două cifre. Iar mater studiorum, televiziunile, rulează banal: 72… 53… Autorităţile responsabile cu gestionarea pandemică au dat relax dinamicii sociale, atenţionându-ne să nu uităm totuşi de Omicron. Ne zgâiam pe harta Europei înecate în SARS-Cov-2 şi nu ne venea să credem: doar ţara noastră era ieşită din ape înaintea valului 5. Săptămâna trecută, în România fuseseră depistate 13 cazuri de infectare cu varianta Omicron, de provenienţă sud-africană. Puţine, am fi tentaţi să credem, gata să întindem coarda apropiatei „rebeliuni”. Specialiştii avertizează că există vreo cincizeci de mutaţii ale noii tulpini şi că acestea se propagă extrem de rapid. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a informat din timp că Omicron este de patru ori mai transmisibil decât Delta. Frântură de logică a prevenţiei: în Marea Britanie, unde populaţia s-a vaccinat în proporţie de 70 la sută, internările au atins într-o singură zi 78.000 de cazuri. Valori alarmante şi în Franţa, Germania sau Olanda, ţări care nu obişnuiesc să se joace cu sănătatea oamenilor. Să le ardă prizele în spitale, să bâjbâie la intubări după butelii de oxigen medical. Franţa a pus capac zbănţuielii din baruri şi restaurante din 10 decembrie până în 6 ianuarie. Păi şi revelionul?… În prima decadă din decembrie, Italia, care mai trecuse prin iadul roşu, înregistrase cel mai mare număr de decese după un trimestru de tandreţe interactivă. Nici acolo nu prea mai e rost de zbănţuială în toată legea pe pragul dintre ’21 şi ’22. Detaliu aparte, valul 5, spun cercetătorii, poate mări considerabil numărul de spitalizări la categoria 0-39 de ani. Iată, dintr-o declaraţie de serviciu, un pasaj care pune pe gânduri, ca o înţepătură de ser aluziv: „Rămâne de văzut în ce măsură românii vor fi la fel de insensibili dacă pandemia va începe să ceară tribut şi dintre copiii noştri, cum a fost când pandemia a decimat bătrânii noştri. Să sperăm că persoanele în vârstă nu vor spune şi ei «lasă că mor tinerii»”. România colonelului Gheorghiţă şi a lui Arafat, în ce priveşte limitarea pandemiei, se relaxează. Firesc, deocamdată, să se întâmple aşa, iar cea mai bună dovadă că românii nu sunt chiar cei mai pesimişti dintre respondenţii sondajelor europene, o constituie faptul că locurile din staţiuni aproape sunt aproape full. Epic, suntem ca în debutul Moromeţilor. Timpul, împovărat cu toate cele 50 de mutaţii ale variantei Omicron, are încă răbdare. De n-ar fi încuratul calului dinaintea valului!…