Cursul euro aşteaptă de trei luni să treacă de 4,95 lei

În ultimele trei luni, stabilitatea euro este o constantă a pieţei valutare. Cursul nu a trecut de 4,95 lei, însă deficitul balanţei comerciale s-a adâncit la 19,209 miliarde euro în primele zece luni, mai mult cu 4,349 miliarde euro faţă de perioada similară din 2020.

0

Media monedei unice s-a mişcat în perioada analizată între 4,9483 şi 4,9491 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,9491 lei, cotaţiile fluctuând între 4,947 şi 4,952 lei. Perspectivele leului rămân negative din cauza încetinirii economiei, creşterii inflaţiei, modului în care vor fi folosiţi banii din PNRR, atâta vreme cât cei primiţi recent de la UE sunt împrumuturi, care vor majora şi mai mult datoria publică. Analiştii BCR îşi menţineau, într-un recent raport, opinia conform căreia prognoza „privind creşterea PIB la + 6,4% în 2021 şi + 4,0% în 2022, cu riscuri în jos pentru cea din urmă”. Investitorii din pieţele externe privesc tot mai insistent către întâlnirile de politică monetară ale marilor bănci centrale. Prima decizie este aşteptată miercuri din partea Rezervei Federale, urmând ca joi să fie anunţate hotărârile BCE şi ale Băncii Angliei.

Euro a fluctuat între 1,1254 şi 1,1347 dolari. Lunea aceasta cotaţiile erau de 1,1262 – 1,13 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,3743 şi 4,3946 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,3932 lei. Volatilitatea mai mare din ultimele două şedinţe a fost provocată de creşterea inflaţiei din SUA în noiembrie la 6,8%, cel mai ridicat nivel din ultimii 39 de ani. Majorarea preţurilor este pusă pe seama pandemiei, a creşterii cererii de consum, stimulată de „banii gratuiţi” oferiţi de Administraţia americană, cărora li s-au suprapus blocajele din reţelele de aprovizionare la nivelul economiei mondiale.
Moneda elveţiană a fluctuat în culoarul 1,036 – 1,045 franci/euro, iar media ei s-a mişcat între 4,7448 şi 4,7550 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,7526 lei. Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,8231 la 5,7689 lei şi a fost stabilită luni la 5,8177 lei.

Creşterea inflaţiei, care are ca efect plasarea dobânzilor la depozite în teritoriu negativ, dar şi perspectiva ca BNR să opereze noi majorări ale ratei sale de politică monetară, au împins indicii ROBOR în sus la valori care se mai înregistrau în martie 2020. Chiar dacă lichiditatea din piaţa interbancară a reve­nit în noiembrie pe exce­dent, cu un plus de 3 miliarde lei faţă de deficitul de circa 658 milioane lei din octombrie, BNR nu a mai atras depozite de la bănci. La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 2,72 la 2,73%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,92 la 2,93%, iar indicele ROBOR la 12 luni care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 3,03 la 3,04%.

După scăderea de sâmbătă la aproape 46.000 dolari, bitcoin a crescut luni la 50.220, după care a coborât spre 48.500 dolari. Pe fondul aprecierii monedei americane, ether scădea în ultimele 24 de ore de la 4.145 la 3.965 dolari.

Facebook Comments