Cadourile care dăruiesc bucurie mai departe
Craiova: Winter Social – Târg de Crăciun caritabil

Bacolux Hotels România și Asociația „Life is Better With Friends“ organizează sâmbătă, 11 decembrie, „Winter Social – Founding Kid’s Dreams”, un târg de Crăciun caritabil unde toate încasările vor merge către renovarea grădiniței din Călugărei, comuna Orodel, județul Dolj.

0

Spațiul are nevoie de renovări considerabile, precum și o baie în interior, dotări moderne și o sală de sport. O parte din acestea au fost deja asigurate prin intermediul asociației, însă proiectul trebuie finalizat pentru ca cei 45 de copii, atât de grădiniță cât și elevi de școală primară să poată învăța în condiții optime în acea clădire. Peste 20 de companii din Craiova au donat produse și servicii ce urmează să fie oferite în scop caritabil în cadrul târgului.
Astfel, sâmbătă între orele 12:00 – 20:00, în grădina Bacolux Craiovița Hotel & Events vă puteți bucura de o varietate de decorațiuni și cadouri de Crăciun, grill-uri, pomana porcului la ceaun și vin fiert, plimbări cu poneiul, carturi, foc de tabără, colinde, vizita lui Moș Crăciun alături de Elsa și Olaf și de o sesiune live a trupei No Antidote. „A fost o bucurie pentru noi să avem și de această dată atât de mulți oameni generoși care au venit alături de noi în proiect, sunt foarte multe companii în Craiova care răspund la fiecare eveniment invitației noastre și care ne ajută să creăm o comunitate mai bună și mai unită pentru copiii de aici. Le mulțumim pentru toate donațiile lor și vă invităm să vă bucurați de produsele minunate, activitățile și bunătățile pe care le-au pregătit”, a precizat Simona Pața, președinte Asociației „Life is Better With Friends“.

Programul târgului este unul foarte bogat cu activități atât pentru cei mici cât și pentru cei mari:
Plimbări cu poneiul 12:00 – 14:00
Vizita lui Moș Crăciun, Elsa și Olaf 13:00 – 15:00
Plimbare cu carturile 14:00 – 16:00
Food corner cu grill-uri și ceaun 14:00 – 18:00
Program de colinde 17:00 – 17:30
Muzică live No Antidote 17:45 – 18:30 

„Suntem încântați să găzduim Târgul de Crăciun Winter Social, astfel continuăm tradiția acțiunilor caritabile ale companiei de la fiecare sfârșit de an și avem ocazia să lucrăm alături de foarte mulți dintre colaboratorii noștri la un altfel de proiect. Valul de donații din partea lor a fost impresionant și împreună am reușit să creăm un eveniment special care surprinde esența comunității antreprenoriale din Craiova și locuitorilor ei. Am fost încântați de proiectul de renovare al grădiniței și suntem convinși că o să fie o adevărată bucurie de sărbători pentru cei mici care o să fie de ajutor pe termen lung în educația lor”, a declarat Laura Pătru, PR & Commnunication Manager Bacolux Hotels România.

Facebook Comments