Din 2019, notificarea transporturilor cu deşeuri din alte ţări nu mai este necesară, astfel încât dacă transporturile ilegale nu sunt descoperite în punctele vamale, controlul asupra acestora e ca şi inexistent. OTR-uri veroase îşi fac de cap, nerespectând mai nimic din contractele asumate pe bani buni cu companii mari producătoare de deşeuri. Împovărând zi de zi mediul şi afectând grav sănătatea publică. Fermieri români importanţi găsesc soluţii criminal-ingenioase pentru a scăpa de dejecţiile a sute de mii de animale, direct în Dunăre sau în alte râuri din ţară.
Amenzile pentru aceste fapte criminale sunt extrem de mici raportate la profiturile uriaşe care se fac. Infracţiuni ce ţin de penal sunt adesea cosmetizate, transformate „la ordin” în sancţiuni mult mai uşoare, în contravenţii.
De ce se întâmplă toate acestea? De ce e atât de săracă tipologia de infracţiuni cu referire la mediu în Codul Penal şi în legislaţia românească?! (În legislaţia penală franceză sunt vreo 2200, iar în ultimii trei ani cca. 100 de persoane au fost condamnate la închisoare pentru crime asupra mediului!). De ce nu avem, după 32 de ani, un Cod de Mediu în România care să reglementeze unitar aspectele legate de mediu, inclusiv infracţiunile de mediu? De ce nu echipăm din toate punctele de vedere Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru acest război crâncen cu o adevărată reţea criminală asupra mediului? De ce nu limităm punctele vamale pentru transportul de deşeuri astfel încât să putem controla „la sânge” aceste transporturi pe banda rulantă, scanând conţinutul lor real? De ce nu accizăm deşeurile care sunt folosite drept combustibil pentru fabricile de ciment? De ce nu avem încă o taxă oxigen prin care să taxăm marii poluatori, indiferent de numele lor? De ce autorizaţiile date de Ministerul Mediului se primesc atât de uşor de marii poluatori? De ce primesc autorizaţii de funcţionare firme care incinerează zeci de tone de cadavre de animale pe zi în instalaţii primitive, improvizate, cu o amprentă catastrofală asupra comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea? De ce prelucrarea unei tone de deşeuri e vreo 50 de euro în România (cu tot cu şpaga aferentă), iar în Occident tinde să depăşească 500 de euro?!
Răspunsul îl găsim şi în faptul sau mai ales în faptul că influenţa economică asupra politicului este uriaşă, de cele mai multe ori decisivă. Lobbyul marilor poluatori închide guri, dosare, blochează reforme, măsuri, legi. Instituţii care ar trebui să ne apere mediul şi sănătatea sunt lăsate fără dinţi.
Garda de Mediu are profesionişti insuficienţi, prost plătiţi, fără maşini şi echipamente adecvate, fără laboratoare şi mai ales fără competenţe de tip poliţie judiciară. Nu pot desfăşura anchete, nu pot întocmi dosare penale. Legi noi, care ar trebui adoptate, sau modificări necesare ale unor legi vechi zac prin mapele unor idealişti din parlament sau din societatea civilă.
Justiţia de mediu e ceva mai mult decât un concept teoretic la noi doar datorită câtorva eroi neştiuţi, inclusiv procurori pe zona de mediu care au înţeles cum trebuie să ducă bătălia cu crimele de mediu şi o fac în pofida atâtor piedici evidente. Dar, vorba unuia dintre ei, „suntem prea puţini, iar niciun profesor de la Drept nu explică studenţilor cum să instrumenteze un caz de poluare masivă a pânzei freatice, de exemplu”. E nevoie de mai mulţi oameni bine pregătiţi pentru această bătălie dură, a justiţiei de mediu şi a justiţiei pentru mediu, tot mai greu de dus împotriva unei maşinării infernale, de mâncat – la propriu – zile şi ani din viaţa noastră, a tuturor. Da, e nevoie de o represiune penală legală radical-eficientă împotriva criminalilor de mediu. Corupţia de mediu ucide!
Preocupările la nivel mondial în materia bătăliei contra criminalilor de mediu ar trebui promovate mai mult şi în România.Teritoriu pe care se desfăşoară ample operaţiuni criminale de mediu. La începutul acestui an, Parlamentul European a făcut un amendament important la Raportul privind democraţia şi drepturile omului în lume, recomandând statelor membre ale UE să promoveze recunoaşterea ECOCIDULUI (crima de mediu) drept Crimă Internaţională, în conformitate cu Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.
Tot mai multe state fac demersuri pentru a aşeza mediul în centrul de acţiune al dreptului internaţional, dar şi în legislaţia penală internă. Se vorbeşte de înfiinţarea instituţiei Procurorului Verde European sau chiar de un Tribunal Verde European, de o Curte Penală Internaţională de Mediu, de o Înaltă Autoritate de Mediu Independentă. Preşedintele Macron se bate în continuare, cu sprijinul Convenţiei Cetăţenilor privind Clima, în pofida eşecului din Senatul francez, pentru introducerea unor principii verzi în Constituţie prin care statul francez „garantează protejarea mediului şi a diversităţii biologice, precum şi lupta împotriva dereglărilor climatice”. În Belgia, introducerea ecocidului în dreptul penal naţional va face posibilă, în baza principiului competenţei universale, ca tribunalele acestui stat să poată judeca o crimă de ecocid săvârşită oriunde pe glob. Date furnizate de „Atlasul Justiţiei de Mediu” ne arată că, în prezent, se află înregistrate pe rolul instanţelor din întreaga lume peste 3.500 de procese importante de mediu, dintre care 1.500 având pe rol schimbările climatice.
Pedepsirea, cu adevărat pe măsura faptelor comise, a distrugerilor aduse cu bună ştiinţă ecosistemelor naturale, sănătăţii şi vieţii găseşte suport public şi politic în tot mai multe state.
România nu poate spera la rezolvarea marilor sale probleme de mediu fără a genera o dezbatere publică asupra temei ecocidului, o dezbatere care trebuie dusă cât mai repede pe agenda parlamentului.
Material susţinut de Institutul Verde şi ANSA
