Întoarcerea generalului. Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcţia de premier

După multe zile de negocieri, atât în interiorul partidului, cât şi cu viitorii parteneri de guvernare, PNL a decis să-l propună din nou pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier. Hotărârea a fost luată joi, în cadrul unei şedinţe a Biroului Executiv al partidului.

0
sursa foto: www.ziaruldevrancea.ro

Surse politice spun că decizia vine după ce Florin Cîțu s-a întâlnit, miercuri seară, cu președintele Klaus Iohannis și au discutat despre numele viitorului prim-ministru. În urma discuției, Cîțu ar fi acceptat să renunțe la nominalizarea sa, sursa blocajului în negocierile cu PSD, iar partidul să propună un alt liberal. Şi, deşi preşedintele PNL a vehiculat varianta ca persoana propusă să fie Dan Vâlceanu, unul dinte apropiaţii săi, aceasta nu a fost acceptată. În schimb, Nicolae Ciucă are avantajul că este susţinut de preşedintele Klaus Iohannis, dar este acceptat şi de către social-democraţi.
Liberalii urmează să se întâlnească acum cu reprezentanţii PSD pentru a încheia negocierile pentru formarea Guvernului, mai ales că discuţiile pe tema programului de guvernare sunt deja finalizate.  

Reamintim că generalul Nicolae Ciucă a mai primit, la finalul lunii octombrie, misiunea de a forma un nou guvern, însă el şi-a depus mandatul după câteva zile, înainte de a ajunge la votul de învestitură din Parlament, fiind atunci extrem de clar că Guvernul minoritar PNL – UDMR nu avea cum să strângă voturile necesare pentru a fi validat.   

Facebook Comments