Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba de înmormântare a Părintelui Galaction Zeling (1944-2021).
„Cu multă durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice, am aflat vestea trecerii din această viaţă a părintelui ieromonah Galaction Zeling, vieţuitor al Mănăstirii Cozia.
Apreciat de slujitori ai Bisericii, de monahi şi de credincioşii care l-au cunoscut, Părintele Galaction a descoperit tuturor că nobleţea monahului se vădeşte printr-o permanentă stare de jertfire, prin ascultare şi prin smerenie, prin râvnă faţă de cele duhovniceşti, prin pacea lăuntrică şi îndelunga răbdare.
S-a născut la data de 21 septembrie 1944, în satul Cetăţele din comuna Siseşti, judeţul Maramureş, în familia unor evrei convertiţi la Ortodoxie, Grigorie şi Marta Zeling, fiind cel de-al cincilea copil, iar la botez a primit numele Gavril. A urmat cursurile şcolii primare din satul natal, iar apoi a continuat şcoala gimnazială în oraşul minier Cavnic. O perioadă a lucrat la Exploatarea Minieră Baia Sprie, iar între anii 1965-1967 a făcut stagiul militar în Botoşani. La întoarcere, s-a transferat la Exploatarea Minieră Cavnic unde a rămas până în anul 1968, când, la 5 aprilie, a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Frăsinei, dorind să împlinească voturile monahale sub oblăduirea stareţului Neonil Ştefan. A învăţat atunci că vrednicia monahului constă în practicarea virtuţilor, în ascultare şi în răbdare, în tăcere şi neosândire spre a dobândi pacea inimii.
A păstrat însă legătura cu unii părinţi înduhovniciţi din Maramureşul natal, în mod aparte cu părintele Serafim Man care, în anul 1973, a fost ales stareţ al Mănăstirii Rohia. În anul următor, 1974, a mers la Mănăstirea Rohia, unde, după trei ani de ucenicie, la 16 martie 1977, a fost tuns în monahism de către stareţul Serafim, care îndemna la studiu continuu, căci prin aceasta se adună mintea, se încălzeşte inima şi se pregăteşte de rugăciune.
Râvna şi dăruirea stareţului, care se bucura de aprecierea unor distinşi oameni de cultură, între care filosoful Constantin Noica şi Nicolae Steinhardt, cel din urmă rămas în obşte, au creat la Rohia un duh de viaţă duhovnicească şi culturală aparte, care a nutrit în sufletul tânărului monah dorinţa de a studia în cadrul unei şcoli de teologie. S-a înscris, în anul 1977, la cursurile Seminarului Teologic din Craiova şi, astfel, a revenit în Arhiepiscopia Râmnicului, ca vieţuitor la Mănăstirea Pătrunsa, începând cu data de 1 august, aşezându-se sub ascultarea stareţului Pimen Niculescu, la care admira duhul blândeţii şi al rugăciunii.
În această perioadă l-a cunoscut şi pe stareţul Ioasaf Ionescu de la Mănăstirea Pahomie, căruia i-a devenit sprijin în timpul încercărilor pricinuite de bătrâneţe şi îndelungi suferinţe. Pentru a fi sprijin bătrânului stareţ Ioasaf, a primit să fie hirotonit ieromonah în anul 1980, iar la scurt timp după aceea, mutându-se stareţul la cele veşnice, i-a urmat acestuia în stăreţie şi în cele duhovniceşti.
A vieţuit la Mănăstirea Pahomie timp de 22 de ani, perioadă în care a renovat chiliile, a pictat biserica, a construit arhondaricul şi a ridicat o nouă clopotniţă în care a aşezat un clopot adus din Maramureş, spre a-i ostoi dorul de locurile natale. În acei ani, mănăstirea a devenit un spaţiu al rugăciunii şi al liniştei, în care Părintele Galaction ardea de dragostea pentru oameni şi pentru toată zidirea lui Dumnezeu. Se distingea prin felul său evlavios de a se închina şi a de a se ruga, de a împodobi biserica ori de a aprinde candela. Avea convingerea că evlavia îl păzeşte pe monah de greşeli şi de căderi în păcat, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Calea celor evlavioşi o păzeşte Domnul” (Pilde II, 8).
Din anul 2004 a slujit la Mănăstirea Lacul Frumos din localitatea Vlădeşti, unde a continuat lucrările începute de fratele Traian Arvinte cu susţinerea Părintelui Paisie Vasilioglu de la Mănăstirea Frăsinei. A finalizat lucrările la primul corp de chilii şi l-a construit pe cel de-al doilea, cu trapeza mare, a construit altarul de vară şi a restaurat pictura interioară şi cea exterioară a lăcaşului de cult. În această perioadă a devenit un duhovnic căutat de mulţi credincioşi, aşezând cu multă destoinicie în inimile tuturor iubirea şi râvna pentru cele duhovniceşti, oferind cuvânt de învăţătură şi ajutor, împlinind îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă” (I Timotei IV,16).
După mai multe pelerinaje la Sfântul Munte Athos, a poposit acolo un an şi jumătate, spre a spori în virtute, întocmai cum în tinereţe poposise în Lavra Frăsineiului, spre a se dărui întru totul lui Dumnezeu, însă nu a uitat nicio clipă că menirea sa aici, pe pământ, este dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
S-a aşezat apoi în obştea Mănăstirii Cozia, cu mărinimie şi jertfire de sine, străduindu-se să ţină mintea la Dumnezeu şi să-i aşeze pe ceilalţi în dragostea inimii sale. Râvnitor şi evlavios, Părintele Galaction a fost un monah smerit şi rugător, iubitor de osteneli şi nevoinţe, pe care le-a păstrat tainic în inima sa, împlinind cuvântul lui Dumnezeu: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa II, 10). În aceste momente, când sufletul Părintelui Ieromonah Galaction Zeling merge în lumina cea neapusă a Împărăţiei Cerurilor, ne rugăm Mântuitorului Hristos să odihnească sufletul său în ceata cuvioşilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!”