marți, iulie 8, 2025

A ieşit „fum alb“ de la negocierile dintre PNL şi PSD. Acord pe programul de guvernare şi premier prin rotaţie

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Urmează să mergem la președintele României cu două variante. Este varianta prin rotație, președinții celor două partide, vom vedea și varianta agreată de președinte”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
La rândul său, Florin Cîţu a spus că decizia va fi anunţată după ce va exista o discuţie şi cu preşedintele României, Klaus Iohannis. „În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele. Cel mai bine, decât să apară tot felul de de informaţii pe surse, când ajungem la o concluzie, vom prezenta”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei cu liderii PSD.
Totuşi, surse politice spun că există posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să îl propună tot pe Nicolae Ciucă, mai ales că PSD refuză în continuare varianta de a vota un nou Guvern Cîţu.

Liderul PNL, Florin Cîţu, a mai spus un vot în Parlament pentru învestirea noului Executiv ar putea să aibă loc până la finalul săptămânii care urmează.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Un ATV s-a făcut scrum într-o intersecție din Craiova

Un vehicul tip ATV a ars aproape în totalitate, în această seară, în Craiova, pe strada Doljului, în mijlocul...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI