miercuri, mai 14, 2025

Vâlcea: Domeniul Schiabil Transalpina se deschide în curand, cu noi atracții

Domeniul Schiabil Transalpina, de la Obârșia -Lotrului, județul Vâlcea, se deschide în acest sezon în decembrie, spun administratorii. Noutățile sunt instalația de transport pe cablu, care nu a mai fost pornită din 2014, pârtia de la telescaun de peste un kilometru lungime precum și un apres-ski modern, în locul clui aflat în litigiu. Investițiile făcute în această vară la Domeniul Schiabil sunt de aproape 500.000 de euro.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Sezonul de schi se va deschide când condițiile în ceea ce privește stratul de zăpadă și temperaturile pentru producerea zăpezii artificiale vor fi propice. Nu o să mai întâmpinăm dificultățile din anii trecuți, când tot timpul era o necunoscută data de deschidere a sezonului. Dacă până acum Transalpina întotdeauna era ultima, sezonul acesta vrem să fim, dacă nu primii, printre primii, în funcție și de cum ne ajută vremea”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Adrian Iepure, reprezentant al administratorului Domeniului Schiabil Transalpina.

Potrivit lui Adrian Iepure, noutățile acestui sezon  constau în darea în funcțiune a pârtiei de la telescaun care are în jur de 1-1,1 kilometri și care anul trecut nu a funcționat, precum  și  instalația de transport pe cablu, care nu a mai fost pornită din 2014.

Apres-ski modern

Spre deosebire de anul trecut, când apres-ski-ul nu a fost deschis, în noul sezon va deveni funcțional unul nou, amplasat în zona intemediară.

„În ceea ce privește partea de servire, o să deschidem un nou apres-ski, deci nu cel existent, pentru că acela este în litigiu, iar pe terasa mare, în zona parcării inferioare, și anume terasa de deasupra garajului telegondolelor, o să fie montat un fast-food profesional, care să ajute turiștii în ceea ce privește servirea mesei. Apres-ski-ul va fi montat în zona intermediară, fast-foodul este total renovat”, a spus Adrian Iepure pentru pentru Ski&Outdoor Magazine,

El a mai adăugat că  că turiștii vor avea la dispoziție în acest sezon aproape șapte  kilometri de pârtie funcțională.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Andra Bică, senator PSD: „Instituțiile publice de spectacole din subordinea autorităților locale vor primi 2% din impozitul pe venit estimat la bugetul de stat”

„Veste bună pentru cultura din județul Vâlcea! În  plenul Senatului, am votat proiectul de modificare a Legii nr. 273/2006 privind...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI