Craiovenii au primit căldură. Factura îi va arde însă la buzunar

Termo Urban SRL, societatea Primăriei Craiova care furnizează căldura craiovenilor prin sistemul centralizat al municipiului, a pornit motoarele. Noua firmă care şi-a intrat în drepturi din aprilie 2021, după falimentul declarat al Termo Craiova, a făcut mai întâi probele la cald, după care a trecut la furnizarea căldurii în flux continuu. Este prima iarnă pentru noua societate, după intrarea în faliment a Termoficării.

0

Caloriferele craiovenilor s-au încălzit la parametrii normali de marţi, 12 octombrie, şi, în teorie, vor rămâne aşa până în primăvara anului viitor. Furnizarea agentului termic pentru încălzire se face în momentul în care temperaturile medii de afară se încadrează în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16.05.2018, respectiv după „înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici”. În prezent, sunt întrunite toate condiţiile pentru ca locuitorii Craiovei care depind de sistemul centralizat să beneficieze de căldură. „Am avut ceva probleme cu cei de la Complexul Energetic Oltenia, care nu ne-au livrat la început căldura în parametri. Au fost şi unele probleme la câteva puncte termice, dar acum căldura este în parametri. Am avut şi situaţii când cetăţenii au oprit căldura din subsolul blocului. Ştiţi cum este, unii vor căldură, alţii nu. Acum totul decurge normal“, a precizat Lorena Nicolăiţă, administratorul SC Termo Urban SRL.
Facturile, care ajung la craioveni începând de luna viitoare, îi vor arde însă serios la buzunar. Şi ăsta va fi doar începutul.

Lorena Nicolăiţă

Cât vor plăti craiovenii pentru căldura din calorifere

Termo Urban foloseşte la livrarea căldurii sistemul defunctului Termo. Din această toamnă însă a crescut foarte mult preţul gigacaloriei, iar această majorare se va simţi din plin în buzunarele craiovenilor. Până la data de 1 septembrie, Termo Urban livra agent termic secundar prin PT la un tarif de 389,89 lei/Gcal şi prin CT la un tarif de 553,87 de lei/Gcal. Tariful era subvenţionat, aşa că populaţia plătea, de fapt, un preţ de 345,26 de lei/Gcal. După majorare, agentul termic furnizat prin PT-uri are un tarif de 415,30 de lei/Gcal (TVA inclus), iar cel furnizat prin CT-uri ajunge la 701,93 de lei/Gcal (TVA inclus). Ţinând cont şi de subvenţia care se va mai acorda până la sfârşitul anului, craiovenii vor plăti în sezonul rece din 2021 un tarif de 390 de lei/Gcal (TVA inclus). „Asta înseamnă, după calculele noastre, o creştere a facturilor cu circa 20 la sută. Asta până la sfârşitul anului. Dacă din ianuarie 2022 nu se va mai acorda subvenţia, aşa cum se aude, facturile vor exploda. Plus că se vorbeşte şi de o creştere a preţului gigacaloriei începând de anul viitor“, a afirmat Lorena Nicolăiţă, administratorul Termo Urban SRL.

Căldură pe garanție

Producătorul de agent termic primar, Sucursala Electrocentrale II Craiova, a pornit acum un singur grup pe cărbune, grupul 2, suficient pentru a trimite căldură craiovenilor în această perioadă când temperaturile nu sunt chiar aşa de scăzute. În prezent, agentul termic primar pleacă din centrală cu o temperatură de 77-78 de grade. Între timp, Complexul Energetic Oltenia este încă în negocieri cu Primăria Craiova pentru o garanţie de 3 milioane de euro pe care a cerut-o pentru sezonul rece. Primarul Olguţa Vasilescu, care a afirmat recent că CEO a amenințat chiar cu sistarea livrării energiei termice, susţine că municipiul nu dispune de o astfel de sumă, care, oricum, ar urma „să stea blocată într-un cont fără să o folosească nimeni“. În plus, Olguţa mai spune că CEO nu are de ce să ceară garanţii, având în vedere că noua societate, Termo Urban SRL, nu are nicio datorie la Complexul Energetic. Pe de altă parte, poziția Complexului Energetic, care insistă pentru garanții suplimentare, este de înțeles având în vedere că defuncta Termo SRL, societate aflată, de asemenea, în subordinea municipalității, adunase o datorie uriaşă de peste 450 de milioane de lei.

Facebook Comments