Conform reprezentanților Primăriei Craiova, în prezent se efectuează lucrări de decopertare la o adâncime de 3-4 cm, în vederea extragerii în totalitate a mochetei hibride. Firma care a câștigat contractul va trece apoi la montarea suprafeței de joc cu gazon hibrid, respectiv 8.000 mp. Schimbarea gazonului se va efectua în termen de 15 zile de la comandă.
Lucrările de schimbare a gazonului sunt finanțate din bugetul public local, iar rulourile din gazonul vechi, care se pot refolosi, vor fi transportate la Liceul Energetic Craiova.
