Primarul din Coşoveni i-a smuls masca de pe faţă unei angajate

0

Cunoscut pentru accesele sale de furie şi ieşirile vioelente, primarul comunei Coşoveni, liberalul Virgil Grigore, a lovit din nou. Implicat într-un schimb de replici încins cu o parte dintre consilierii locali, edilul s-a întors către secretarul comunei, Claudia Mihaela Diaconu, aflată în stânga sa, şi, după ce-i solicită acesteia să meargă să aducă nişte hârtii, întinde mâna şi-i trage în jos masca de protecţie. Şocată de reacţia edilului, femeia se trage înapoi şi încearcă disperată să-şi pună masca înapoi pe faţă, în sală aflându-se, la acel moment, mai multe persoane.
Scenele au fost filmate de către unul dintre consilierii locali din Coşoveni, localitate unde incidenţa cazurilor de Covid 19 a sărit de 3 la mie, şi au fost postate deja pe reţelele de socializare.  

Reamintim că, în urmă cu doi ani, Virgil Grigore a fost filmat în timp ce împinge şi ameninţă o femeie, pe care o şi loveşte apoi cu piciorul. El le-a spus atunci poliţiştilor că femeia ar fi pătruns pe un teren neîngrădit, care i-ar aparţine.

Facebook Comments