Vâlcea: În două oraşe şi trei comune, se instituie obligativitatea certificatului verde

Marţi, 21 septembrie, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a anunţat că în cinci localităţi din cele 89 ale judeţului Vâlcea se înregistrează o rată de infectare între 3,19-5.65 la mia de locuitori. Potrivit noilor prevederi, în această situaţie, accesul adulţilor în restaurante, cafenele, cinematografe şi instituţii de spectacole, precum şi la evenimentele private sau sportive, cursuri şi conferinţe, este permis doar dacă aceştia prezintă dovada că nu sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

0

Potrivit DSP Vâlcea, cele cinci localităţi raportate marţi  sunt:  Horezu (5,65), Băile-Govora (4.81), Vaideeni (3,65), Malaia (3,45) şi Pietrari (3,19), situaţia fiind însă în dinamică  de la zi la zi. „Începând  din 20.09.2021,  potrivit prevederilor HG nr. 990/17.09. 2021, în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este între 3 şi la 6 la mia de locuitori, vor fi permise în continuare activităţile cu publicul pentru restaurante, cafenele, cinematografe şi instituţii de spectacole, precum şi evenimentele private sau sportive, cursurile şi conferinţele pentru adulţi, doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

  • Care  s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
  • care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
  • care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală se realizează prin prezentarea certificatului digital al UE privind COVID-19 (certificatul verde), al cărui cod QR va fi scanat în mod obligatoriu de către organizatori/operatori economici, folosind secţiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC”, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
Copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 6 ani sunt exceptaţi de la această măsură şi pot însoţi părinţii la restaurant, nuntă sau alte evenimente, fără să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid”,  potrivit Prefecturii Vâlcea.  

Ce activităţi sunt permise

„În localităţile cu rate de incidenţă între 3 şi 6 la mia de locuitori, sunt permise:

  • 1. competiţiile sportive în spaţii închise sau deschise, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • 2. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte , cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • 3. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;
  • 4. organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii;
  • 5. organizarea de conferinţe, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;
  • 6. organizarea de mitinguri şi demonstraţii, cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane;
  • 7. activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • 8. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • 9. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • 10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • 11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00 – 24:00;
  • 12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • 13. activităţile sportive şi recreative în aer liber, cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi ministrului tineretului şi sportului.

De asemenea, în cazul localităţilor cu incidenţa cuprinsă între 4 şi 6 la mia de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activităţi cu publicul în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness pot funcţiona fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
Certificatul verde COVID se obţine accesând site-ul: https://certificat-covid.gov.ro/login”. a mai precizat Prefectura Vâlcea.

Facebook Comments