Declaraţii şocante făcute de un deputat AUR
Ringo Dămureanu, Constituţia, vaccinarea şi violul!

Noaptea minţii! Deputatul AUR, Ringo Dămureanu, compară eventuala vaccinare obligatorie anti COVID-19, cu violul. Şocanta declaraţie a fost făcută la Severin, în timpul unei conferinţe de presă prilejuită de inaugurarea cabinetului parlamentar al senatorului AUR Sorin Lavric.

0

Prezent la Drobeta -Turnu Severin, la inaugurarea biroului parlamentar al senatorului AUR Sorin Lavric, deputatul AUR Ringo Dămureanu a făcut câteva declaraţii şocante. Plecând de la ideea că Guvernul nu ar trebui să forţeze românii să se vaccineze şi nici să condiţioneze accesul acestora la locul de muncă sau în alte locuri de certificatul verde, Dămureanu compară „vaccinarea forţată” cu violul. Ambele sunt gratuite, în opinia demnitarului şi ambele ar putea fi considerate benefice! Mai mult, termenul de viol este denumit de deputat „violarea forţată”, de parcă ar exista şi viol fără forţă!
„Nu poţi să forţezi pe cineva care nu acceptă sau nu înţelege să-şi introducă o substanţă străină, o substanţă despre care nu cunoaşte toate elementele, să fie forţat prin pierderea locului de muncă sau prin alte mijloace de constrângere, s-o facă. Nu suntem de acord nici cu violarea forţată, chiar dacă ea este tot la fel de gratuită şi este benefică pentru că aduce contribuţii nete în ceea ce priveşte natalitatea. În aceşti termeni trebuie să vedem lucrurile!”, a declarat deputatul Ringo Dămureanu.

Şi Constituţia a fost violată!

Mergând tot pe ideea bizară a violului, Ringo Dămureanu spune că şi Constituţia României a fost violată, după ce dezbaterea moţiunii de cenzură s-a amânat. „Indiferent cine ar fi la putere, nu are voie să violeze în aşa fel Constituţia şi să nu supună la vot o moţiune de cenzură, forţând şi trecând dincolo de orice termene ale Constituţiei”, mai spune deputatul AUR de Dolj, Ringo Dămureanu, care este şi preşedintele Comisiei pentru Constituţionalitate din Camera Deputaţilor.

Facebook Comments