Unele obiecte vor putea fi cumpărate, altele doar admirate
Centrul Craiovei se umple de minerale, fosile şi geme

Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local, organizează în perioada 24-26 septembrie, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova, Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme.

0

Ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme este organizat de către specialiştii Secţiei de ştiinţele naturii a Muzeului Olteniei şi reuneşte aproximativ 40 de colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din ţară (Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti ş.a.). Deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri, 24 septembrie, începând cu ora 11:00, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova.

Bijuterii cu pietre preţioase, precum rubine, safire şi smaralde, semipreţioase cunoscute sau mai rare, cristale naturale montate în argint, confecţionate manual, diverse minerale – vor putea fi admirate şi cumpărate de craioveni, la Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, în fapt un târg expoziţional deschis în aer liber. Pe parcursul celor trei zile ale acţiunii: vineri, 24 septembrie – interval orar 11.00- 19.00, sâmbătă, 25 septembrie – interval orar 09.00-19.00 şi duminică, 26 septembrie – interval orar 09.00-19.00, organizatorii vor asigura cele mai bune condiţii pentru ca publicul interesat de minerale, fosile şi geme să aibă posibilitatea să se documenteze, să cunoască date şi detalii despre obiectele expuse, fie că vorbim de sideful de la melcul paua, sau mai puţin cunoscutele pietre ca Jaspul bondar din Indonezia ori Larimarul din Republica Dominicană, sau alte obiecte destul de rare ca Eudialitul, care se găseşte în Rusia ori provine din alte ţări îndepărtate. Specialiştii, prezenţi la târg, printre care îi menţionăm pe: Oscar Edelstein (geolog, premiat de Academia Română), Ana Mihalache (geolog), Andrei Gorduza (inginer/geolog), Costin şi Marilena Carmen Andrei vor prezenta date despre pietrele expuse, poveşti legate de istoricul descoperirii lor, cât şi despre utilizarea acestora nu numai ca obiecte de podoabă, ci şi ca obiecte cu semnificaţii aparte.

Încântate în mod deosebit de Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme vor fi, cu siguranţă, doamnele şi domnişoarele, care vor găsi o multitudine de bijuterii: colecţii de cristale, obiecte ornamentale, bijuterii realizate din pietre semipreţioase şi preţioase coliere cu o cromatică încântătoare de la frumosul albastru al pietrei Lapis lazuli, brăţări, broşe, cercei cu piatra lunii, aventurin, rubin, safir, chihlimbar ori jad, cristale naturale montate în argint, confecţionate manual.

Evenimentul se va desfăşura cu respectarea tuturor regulilor sanitare speciale în vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2.

Facebook Comments