Piaţa bate mall-ul: SRL -ul primăriei care are în grijă pieţele şi târgurile fură idei de la concurenţă şi pune pe roate curăţenia dintre tarabe
Mărăcine îşi ia maşini de spălat … cu om la bord

Greu lovite în perioada de pandemie, care a adus, luni la rând, restricţii parcă anume croite pentru ele, dar inaplicabile supermarketurilor şi mallurilor, pieţele Craiovei dau semne de revenire. Chiar dacă veniturile nu şi-au revenit la nivelul din 2019, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a dat drumul la ceva investiţii. În plan sunt reabilitarea a două pieţe din Craiova, lucrări de reparaţii la halele din Piaţa Centrală, dar şi ceva cheltuieli privind parcul auto.

0

SRL-ul municipal a împuşcat deja o maşină nouă, accesând programul Rabla, dar vedetele achiziţiilor la acest capitol sunt maşinile de spălat pardoselele. SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL tocmai ce-a lansat anunţul pentru achiziţionarea a două bucăţi. „SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA vizează atribuirea contractului privind achiziţia ,,Maşină spălat pardoseli cu om la bord -2 buc., conform cerinţelor din caietul de sarcini”, se arată în anunţul postat de cei de la Pieţe în sistemul electronic de achiziţii publice, valoarea achiziţiei fiind estimată de angajaţii SRL-ului la 56.000 de lei. Potrivit caietului de sarcini întocmit de cei de la Pieţe, maşinile, cu propulsie electrică, ar trebui să aibă o viteză de maximum 5 km/h, o productivitate de 2000 de mp/h şi o autonomie de 2,5 ore.

Trebuie spus că este a doua achiziţie din serie, societatea municipală achiziţionând deja un exemplar, printr-o procedură de achiziţie demarată în vară, vehiculul fiind deja pus la treabă printre tarabele din Piaţa Centrală. Precupeţii doljeni şi clienţii acestora au fost ridicaţi astfel la acelaşi rang cu vizitatorii mall-ului şi supermarketurilor din oraş, singurele spaţii, până acum, unde podelele erau spălate mecanizat. „Încercăm să ne punem la punct în ceea ce priveşte igienizarea spaţiilor de care dispune SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. Mai ales că suntem, încă, într-o perioadă de pandemie. Astfel, dacă anul trecut am achiziţionat lămpi UV pentru spaţiile agro-alimentare, anul acesta achiziţionăm aceste maşini care asigură igienizarea mai rapidă şi mai eficientă. Una a fost deja achiziţionată şi a ajuns în Piaţa Centrală, a fost testată şi suntem mulţumiţi de modul în care se comportă în exploatare, aşa că am decis să continuăm cu achiziţia a încă două bucăţi. Cele două vor fi amplasate în alte două pieţe din Craiova, probabil în Piaţa din Craioviţa Nouă şi în cea de la Gară. Nu sunt chiar atât de mari precum cele din malluri, dar nu pot fi mutate permanent.  Ideal ar fi să avem câte una în fiecare piaţă şi vom încerca să continuăm investiţiile la acest capitol, în măsura în care ne permite bugetul”, spune managerul SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Alin Mărăcine

2020, an pierdut în restricţiile pandemiei de Covid

Şeful pieţelor craiovene spune că 2021 e un an de revenire pentru societatea pe care o conduce după „seceta” de anul trecut, când pieţele agro-alimentare au fost printre cele mai lovite obiective de restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID. „Încercăm în acest an să repornim investiţiile în condiţiile în care, anul trecut, acest capitol a avut destul de suferit din cauza pandemiei. 2020 a fost un an destul de greu. Şi pentru fermieri, care au rămas fără anumite subvenţii, dar şi pentru comercianţii din pieţe, care au avut de-a face cu restricţii foarte dure. Acest lucru s-a reflectat şi în încasările noastre, dar sperăm să revenim la normal pe parcursul acestui an. Avem în plan reabilitarea a două pieţe din oraş, cea de la Ciupercă şi cea din Brazdă. Pentru cea de la Ciupercă, pentru care a demarat deja procedura de achiziţie, sperăm să putem semna contractul de execuţie până la sfârşitul acestui an”, a mai spus Mărăcine.

Facebook Comments