PNL Vâlcea i-a premiat pe elevii de nota 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

0

Recent, la Prefectura Vâlcea, din iniţiativa PNL Vâlcea şi sub patronajul prefectului Sebastian Fârtat, avut loc, în premieră, o festivitate dedicată recompensării rezultatelor deosebite obţinute la Evaluarea Naţională şi la examenul de Bacalaureat de copiii din judeţul Vâlcea. Au participat preşedintele organizaţiei vâlcene a PNL, deputatul Cristian Buican, senatorul Claudia Mihaela Banu, deputatul Laurenţiu Cazan, Mihaela Andreianu, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Vâlcea.

„Rezultatele obţinute la cele două examene de elevii din judeţ sunt superioare mediei naţionale; promovabilitatea la Evaluarea Naţională a fost în judeţ de 78,8% faţă de media naţională de 76,8%, iar la Bacalaureat, în judeţ promovabilitatea a fost de 77,1%, media naţională fiind de 69,8%. Pentru aceste rezultate, autorităţile organizatoare ale festivităţii îi felicită pe profesorii vâlceni şi pe elevii acestora. Dăruirea dascălilor şi eforturile copiilor arată că programul prezidenţial pe care PNL îl susţine, România educată, are o solidă bază de pornire.
În acest context, tinerii care au obţinut nota maximă trebuie să se bucure de o recunoaştere specială. Este motivul pentru care a fost organizată festivitatea în cadrul căreia au fost felicitaţi şi recompensaţi de organizatori Alexia-Ioana Păunete de la Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”; Gabriela-Teodora Popescu de la Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” (ambele nota 10 la Evaluarea Naţională); Ioana-Andrada Diaconu de la Colegiul Naţional „Matei Basarab”; Maria Salome Zăbavă de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”; Mihai Adrian Oprea de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (toţi trei nota 10 la Bacalaureat). De asemenea, fiecare dintre cei premiaţi va primi o bursă lunară de 500 de lei pe întregul parcurs al anului şcolar/universitar 2021-2022 din partea parlamentarilor PNL Vâlcea, a prefectului de Vâlcea şi a Inspectorului Şcolar Vâlcea.
Ne dorim ca în viitor calitatea învăţământului vâlcean să se optimizeze şi îi asigurăm pe profesori şi pe elevi de preocuparea noastră constantă pentru a le sprijini eforturile. Vrem ca evenimentul de astăzi să deschidă o tradiţie a răsplătirii celor mai bune rezultate în educaţie”, a transmis deputatul Buican.

Facebook Comments