În urmă cu doi ani, Pompilian Tofilescu debuta editorial, în sfârşit, cu volumul „Lupi şi mere stricate” (Editura Pavcon). Deşi apărute în diverse reviste şi chiar într-o antologie colectivă, prozele scrise în principal în perioada frecventării cenaclului studenţesc „Henri Coandă” din anii 90 erau strânse pentru prima oară într-un volum adevărat. Volumul a fost primit cu entuziasm şi simpatie de către iubitorii de literatură SF, chiar dacă conţinutul prezenta mai mult nişte proze suprarealiste cu puternice inflexiuni lirice. Şi, când toată lumea gândea că aceasta a fost ultima zvâcnire a scriitorului plecat peste mări şi ţări pe un continent mult mai pragmatic decât realitatea onirică românească, iată că o nouă apariţie editorială a fost lansată săptămânile trecute chiar la Craiova, într-un maraton de lansări susţinut de Editura Pavcon. „Catedrala lingurilor”, apărut la aceeaşi editură, ne arată un Pompilian Tofilescu decis să-şi continue opera întreruptă timp de decenii, de data aceasta într-un volum cu povestiri mult mai aproape de eticheta SF menţionată pe copertă. „O zi de şcoală”, „Sâmbătă, 12 septembrie, ora 12”, „Nunta”, „Moartea lui Jenel”, „Întâlnire de gradul al III-lea”, „Invazia” şi „Intruşii” sunt exemple în acest sens, unele de o reflecţie tulburătoare asupra evoluţiei sociale umane, altele doar parodice, în buna tradiţie a SF-ului umoristic practicat la superlativ de un alt craiovean, dispărut prematur, – Radu Honga.
„Zbor”, „Domnul A”, „Magazinul de suveniruri” sunt proze care continuă filonul fantastic cu care ne obişnuise autorul în trecut, şi chiar piesa de rezistenţă a volumului, cea care dă şi titlul volumului, „Catedrala lingurilor”, este o nuvelă alegorică despre foame. Măiestria cu care autorul face din acest subiect o poveste inedită, cu final neaşteptat, dă măsura talentului narativ, deja proverbial, al lui Pompilian Tofilescu, iar accentele poetice îi întregesc stilul original cu care s-a lansat acum vreo 30 de ani. Proba lirică s-a concretizat, de altfel, şi în lansarea, cu aceeaşi ocazie, a volumului de versuri „#57” la aceeaşi Editură Pavcon. O menţiune specială pentru îngrijirea volumului „Catedrala lingurilor” ca întreg – se remarcă, ca şi la precedentul volum, o atenţie specială pentru început („Zbor – în loc de prolog”) şi final („Bilă şi lanţ”, un evident bilanţ).
O lectură recomandată pentru vacanţele acestei veri toride întârziate.
