Indiscreţii de Vâlcea

0

O sinecura inutilă și costisitoare

Trei deputați USR-PLUS au avut strălucita idee a unei inițiative legislative care prevede ca membrii celebrelor ATOP-uri ( Autoritatea Teritorială  pentru Ordine Publică) să își desfășoare activitatea fără a fi remunerați, condiderându-se că sinecura asta este inutilă și foarte costisitoare. ATOP Vâlcea are 14 membri care primesc lunar, pentru o ședință de plen și una de comisie,  20% din salariul de bază al președintelui Consiliului Județean Vâlcea. Un purcoi de bani, parol!

Se poate și mai rău!

Începând de luni, 24 mai, liberalul Ion Bâzâc (fost primar de Băbeni și dublu perdant în  2016 și 2020)  este secretar general al Prefecturii Vâlcea. Înainte de a ajunge aici, Bâzâc  a avut o traiectorie sinuoasă în decurs de circa un an și o țâră:  a fost consilier la Prefectura Vâlcea, angajat la Primăria Bălcești (o șmecherie,  s-a purtat și la PSD), apoi,  comisar-șef  al Gărzii de Mediu Vâlcea (unde se pare că nu i-a convenit salariul), după care s-a reîntors la Prefectură pe postul de consilier superior. De aici, a fost numit secretar general al acestei instituții pentru șase luni, deocamdată. Dacă se întreabă cineva cât de luminat jurist este domnul Bâzâc, de a ajuns în funcția de ditamai secretarul  general al  Prefecturii, răspunsul ar fi că se poate și mai rău.

Facebook Comments