Eurovision, o nucă tare pentru ai noştri

0

La finalul primei semifinale Eurovision Song Contest, găzduit de Rotterdam, reprezentanta României a ratat intrarea în ultimul act. Dintre cele 16 ţări participante, s-au calificat 10. „Lipsa de experienţă a lui Roxen a fost una din cauzele ratării”, a explicat Liana Stanciu (TVR), care a făcut parte din juriul de selecţie naţională, „artişti consacraţi, foarte cunoscuţi în România şi cu o experienţă extraordinară în domeniu”. Faptul că Larisa Roxana Giurgiu (21 de ani), artistă a Casei de discuri Global Records, s-a impus în 2020 cu piesa „Alcohol You”, pentru ca apoi să abordeze „Amnesia”, nu explică lipsa de experienţă. Şi oricum, ratarea calificării nu stă într-un argument. Publicul din ţara natală nu a făcut din asta o dramă, dar nici confortabil nu s-a simţit. Este al treilea an consecutiv în care România nu pupă finala. Şi nu pentru că ESC ar fi de vină refuzând a se lipi de eligibilitatea noastră ca membru EBU. Mai degrabă, n-am ştiut noi să ne lipim de această prestigioasă marcă artistică. Debutul României din 1994 (Dublin) a fost mai mult decât modest, locul 21. Pe parcursul celor 20 de participări, cei ce ne-au reprezentat parcă s-au întrecut între ei să iasă cât mai şifonaţi. Aşa s-a întâmplat la Birmingham, în 1998 (locul 22), Moscova (2009), locul 19, Baku (2012), locul 12. Tallin (2002), cu Monica Anghel şi Marcel Pavel („Tell Me Why”), a însemnat prima noastră calificare în finala Eurovision şi locul 8. La Kiev, în 2005, Luminiţa Anghel&Sistem, cu piesa „Let Me Try”, au urcat pe 3, după Grecia şi Malta. Am repetat isprava în 2010, la Oslo, cu Paula Seling şi Ovi (Ovidiu Cernăuţeanu), când „Playing with Fire” a strâns 162 de puncte, cu patru peste 2005. Nici în 2006, la Atena (Trăistariu, „Tornero”), n-a fost rău. În 2019, la Tel Aviv, cu Ester Peony (Creţu), 26 de ani, cântăreaţă şi compozitoare româno-canadiană, originară din Câmpulung-Argeş, iarăşi am „comis-o” în semifinală. La Eurovizioane au fost destule critici faţă de imixtiunea politicului, dar şi faţă de cei ce au încercat să impresioneze altfel decât prin muzică, deşi show asta înseamnă – costumaţie, coregrafie, spoturi. După cum au existat critici în legătură cu sistemul de vot, iar aici suveran e publicul. S-a demonstrat şi la cea de-a 65-a ediţie găzduită de Ahoy Arena, când fanii rockerului, „care nu moare”, au blocat Elveţia şi Franţa în favoarea Italiei. E o consecinţă firească atunci când avem de-a face cu două sisteme de valori şi de gusturi care „nu se discută”, deşi unul dintre ele, dacă nu e convergent, e discutabil. Postările s-au extins până la limitele absurdului, în sensul ca juriile să dispară. Ce s-a întâmplat la originile creştinismului, când Iisus a fost judecat de popor, ştim şi nu cred că ne mai trebuie.    

Facebook Comments