Indiscreţii de Vâlcea

0

Un proiect fabulos!
Un investitor privat va construi în zona Tisa din staţiunea Băile Olăneşti un complex de agrement fabulos. Proiectul prevede şi un parc acvatic. 

Dilema poziţiei
Dialog savuros la Antena 3 Vâlcea între liberalul Virgil Pârvulescu, viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, şi consilierul local PSD Remus Grigorescu:
– Virgil P.: Eu nu obişnuiesc să stau în poziţia „ghiocel”, iar câtă vreme PNL va avea nevoie de un om ca mine, voi fi acolo.    
– Remus G.: Zău? Dar când aţi fost pe la  PSD şi v-a pus Viorica Dăncilă şef  la ANAF, aţi stat  ca bradul?
Sigur, în context,  se putea discuta şi despre cât de erect a fost  domnul Grigorescu atunci când s-a reîntors la PSD după ce dăduse o tură pe la ALDE, însă n-a fost să fie.

Primăria Râmnicu Vâlcea, procent mare la vaccinare
Surse credibile spun că aproximativ 70% din angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, iar majoritatea celorlalţi s-au programat pentru vaccinare. Bine! Dacă ar respecta cu toţii regula încă valabilă a purtării măştii în birouri, ar fi şi mai bine.

Moartea unui cenaclu
Din motive încă nu foarte clare, unul dintre puţinele cenacluri literare din Vâlcea, Cenaclul „A.E. Baconski” din Călimăneşti, a fost desfiinţat prin 2017. Fusese creat în  anul 1994 de  profesorul Dumitru Mitrana şi a  activat pe lângă biblioteca orăşenească locală. Deşi era considerat mult mai puţin ”doct”, în domeniu,  fostul primar, Ilie Amuzan, a finanţat această mişcare culturală şi nu a lăsat-o să dispară. Unii pun în cârca actualului primar dispariţia cenaclului, alţii spun că „ucigaşa” ar fi actuala directoare a  bibliotecii,  Georgeta Tănăsoaica. Cert  este că în 2019 a fost înfiinţat la Călimăneşti un alt cenaclu, care nu se mai întrunea  la bibliotecă (???). Însă nimic nu mai fost ca altădată…

Facebook Comments