Doi pacienţi cu Covid-19 au murit la Spitalul de Urgenţă Craiova aşteptând să se elibereze un pat la Terapie Intensivă

Două persoane infectate cu Covid-19 au murit, în ultimele 24 de ore, în izolatorul Spitalului Județean de Urgență din Craiova, în timp ce așteptau să se elibereze un pat la Terapie Intensivă.

0

Primul pacient, o femeie în vârstă de 83 de ani, a murit joi, cel de-al doilea pacient fiind declarat decedat în dimineaţa zilei de vineri. Ambii erau în stare gravă. Din păcate, toate cele 20 de paturi din Secția de Terapie Intensivă a SJU Craiova sunt ocupate, iar reprezentanţii unităţii sanitare spun că în izolator mai sunt 12 pacienți cu forme severe de Covid-19.

Situaţia la nivel naţional începe să fie critică, tot mai mulţi români ajungând la spital cu forme severe ale bolii. Astfel, vineri s-a înregistrat cel mai mare număr de pacienți internați la ATI de la debutul pandemiei în România. Este vorba despre 1.313 pacienţi, astfel că foarte multe spitale au anunțat că nu mai au locuri la terapie intensivă.

Facebook Comments