După ce MAI a lăsat-o fără poliţie locală, Primăria Craiova îşi reface stocul de inspectori din sursă externă
Primăvara bobocilor bugetari în Bănie

Luna martie pare a fi luna porţilor deschise la Primăria Craiova, instituţia de pe A.I. Cuza dând drumul la angajări pentru completarea organigramei. Mai multe direcţii din aparatul municipalităţii au nevoie de personal, o serie de concursuri fiind deja în toi.

0

Din câte se pare, pentru a face faţă noului val de angajări în staff-ul primăriei, primul compartiment care avea nevoie de întăriri era tocmai cel care se ocupă, printe altele, cu recrutarea noului personal. Aşa că primele posturi de inspector sunt scoase la concurs de Serviciul resurse umane al Primăriei Craiova: un inspector, clasa I, grad profesional superior şi un inspector, clasa I, grad profesional asistent. Urmează Direcţia servicii publice, care scoate la concurs nu mai puţin de 5 posturi. Trei de inspector clasa I, grad asistent sau superior, plus două posturi de expert. Printre atribuţiile care ar urma să le revină viitorilor angajaţi ai municipalităţii se numără administrarea şi exploatarea stadionului, monitorizarea iluminatului public, precum şi întreţinerea şi reparaţia drumurilor de pe raza municipiului Craiova, cei 5 urmând a activa în compartimentele de profil din aparatul municipalităţii. La rândul său, Direcţia achiziţii, investiţii şi licitaţii din cadrul Primăriei Craiova scoate şi ea la concurs două posturi de inspector de specialitate, studii superioare. Concursul, planificat în trei etape, este programat să înceapă pe 26 martie, cu selecţia dosarelor, urmând a fi finalizat în prima parte a lunii aprilie. Pe lângă posturile mai sus pomenite, municipalitatea mai scoate la concurs şi poziţii din organigramă temporar vacante: un  public vacant de inspector pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacantă din cadrul Serviciului proiecte şi programe de dezvoltare şi cinci posturi contractuale de consilier vacante din cadrul Direcţiei elaborare şi implementare proiecte.

Post de director general, vacant la primărie

Printre atâtea posturi scoase la concurs de direcţiile Primăriei Craiova şi-a făcut loc şi unul de director, cel destinat conducerii Direcţiei de asistenţă socială a municipalităţii. Concursul este programat să înceapă cu selecţia de dosare, în ultima zi a lunii martie, condiţiile de participare şi bibliografia fiind publicate la începutul lunii pe site-ul municipalităţii. În privinţa profilului studiilor, edilii s-au dovedit extrem de relaxaţi, fiind acceptate diplome de la asistenţă socială la contabilitate, practic orice absolvent de facultate, în afara celor de la IEFS şi de la Teologie fiind bine-veniţi. Asta, bineînţeles, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii, precum absolvirea unui master şi vechimea de 7 ani.

Salvamar, misiune imposibilă                    

Trebuie spus că, dacă la angajare de inspectori, consilieri sau experţi, edilii au mai avut ceva succes de-a lungul timpului, mai ales de când cu saltul salarial produs în  urmă cu câţiva ani, rămâne în organigrama primăriei o categorie de personal de-a dreptul imposibil de asigurat cu efectiv complet. Este vorba despre posturile de salvamar de la Waterpark-ul din lunca Jiului, pe care municipalitatea nu a reuşit să le ocupe cu personal de la inaugurarea obiectivului, acum mai bine de un cincinal. Ultima tentativă de a angaja un salvamar pentru piscinele primăriei s-a soldat cu un nou eşec, în ultima parte a anului trecut. Concursul organizat atunci de Primăria Craiova pentru un post de „referent salvamar” a eşuat după ce la examen s-a încumetat să participe un singur candidat. Din păcate, acesta a fost trimis la plimbare de comisia de examen imediat după consultarea dosarului, când s-a constatat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3, lit F, din HG 286/2011, mai precis condiţiile de studii sau de vechime. De menţionat că primăria a avut un singur candidat pe post în condiţiile în care, de aproape un an, atribuţiile de serviciu ale respectivului salvamar s-ar fi rezumat la supravegherea unor piscine goale, activitatea la waterpark fiind blocată în condiţiile pandemiei.  

Facebook Comments