Vâlcea: CIECH Soda a primit acordul de mediu pentru construirea unei centrale în cogenerare și cere sprijinul autorităților locale

CIECH Soda România a primit acordul de mediu pentru construirea unei noi centrale în cogenerare de înaltă eficiență, o etapă nouă și importantă în procesul de reclădire a șanselor ca societatea să reia producția de sodă pe platforma chimică, a anunțat conducerea companiei poloneze, prin intermediul unui comunicat remis presei miercuri, 3 febriarie a. c.

0

”Începând din septembrie 2019, când CIECH Soda România a fost nevoită să intre în stand-by pe termen lung în ceea ce privește producția de sodă calcinată(din cauza denunțării unilaterale a contractului de furnizare a aburului de către CET Govora, singurul furnizor de abur din Vâlcea, care a majorat succesiv prețul aburului cu 80% într-un interval mai mic de doi ani, cu mult peste nivelul fezabil, ceea ce a făcutca menținerea producțieisă fie complet nesustenabilă), societatea din Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Grupului CIECH, a inițiat numeroase acțiuni pentru a pune bazele unei posibile reporniri a producției.

Deoarece aburul industrial este un element indispensabil al producției de sodă calcinată, compania a elaborat planuri referitoare la construirea unei noi centrale în cogenerare în incinta proprie, care ar putea asigura pe termen mediu calitatea și volumul necesare de abur industrial în cadrul unui proces de producție care acordă atenție protecției mediului și care reprezintă un punct de plecare pentru dezvoltarea economică a județului Vâlcea.

Potrivit studiului de fezabilitate, pe care compania l-a finalizat în trimestrul al patrulea al anului 2020, într-un interval de aproximativ 3 ani, poate fi construită o nouă centrală în cogenerare pe terenul care aparține fabricii, asigurând bazele pentru repornirea producției de sodă în Vâlcea și contribuind la crearea a aproape 1.000 de locuri de muncă în județ.

De asemenea, atunci când își vor relua activitatea CIECH Soda România, SNS Salrom (unul dintre principalii furnizori de materii prime) și serviciile locale de mentenanță, va fi asigurată creșterea numărului de noi locuri de muncă în economia locală a județului Vâlcea și vor fi sprijinite cele deja existente. (Potrivit unui raport EY publicat pe 16 septembrie 2019, peste 4.400 de locuri de muncă au fost create în economia României în 2018 ca urmare a activităților CIECH Soda România).

„Studiile noastre arată posibilitatea unei reduceri a emisiilor de CO2 cu 275.000 de tone în producția de abur față de volumul emisiilor generate de fostul furnizor, iar acest lucru este încurajator în ceea ce privește continuarea dezvoltării planurilor. Desigur, aceste aspecte depind încă de luarea unor decizii finale de către toți factorii implicați, adică investitori și autorități, dar astăzi suntem cu un pas mai aproape de ideea că am putea relua activitatea de producție a sodei calcinate, reînnodând tradiția de peste 60 de ani de mândrie profesională în Vâlcea”, a declarat Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

Activitatea CIECH Soda România este în prezent redusă la 70 de angajați care sunt implicați în producția de silicat de sodiu lichid, cu ajutorul propriului generator de abur industrial de joasă presiune, în conservarea uzinei și în funcțiile de suport al activității. 

Cu toate acestea, având în vedere noile resurse financiare disponibile, în special fondurile UE pentru recuperarea economică, precum și angajamentele de reducere a emisiilor de CO2 asumate de România în cadrul Pactului Ecologic European, se poate crea un context favorabil pentru grăbirea deciziilor de a construi noua centrală.

CIECH Soda România era ultimul producător de sodă calcinată rămas din țară, furnizând materii prime importante pentru diferiți producători locali de sticlă, detergenți, substanțe chimice și produse metalurgice, reprezentând o sursă locală și de încredere pentru aprovizionarea cu sodă calcinată. Reluarea producției va ajuta și la reducerea importurilor de sodă calcinată din Bulgaria și Turcia până la aproximativ 30 milioane de dolari pe an. În ceea ce privește contribuția la economia orașului Râmnicu Vâlcea și a României prin plata de impozite, raportul EY a arătat, de asemenea, că fiecare 1 milion de lei plătit sub formă de impozite a atras alte 3 milioane de lei la bugetul de stat.

Pentru decizia finală de investiție, Grupul CIECH contează pe un răspuns privind sprijinul local punctual în ceea ce privește: accesul la fonduri pentru completarea investiției din linii de finanțare asigurate de UE, bonusul pentru cogenerare existent și conexiunile la rețele naționale de transport al energiei electrice și al gazelor.

Mai mult, construirea unei noi centrale în cogenerare necesită atragerea unui partener extern pentru CIECH care va fi responsabil pentru construcția și întreținerea unei noi surse de abur industrial și, de asemenea, pentru finanțarea investiției.

Despre CIECH

Grupul CIECH, acționarul majoritar al CSR, este un holding internațional din industria chimică, fiind prezent în peste 100 de țări și înregistrând în 2018 venituri echivalente cu 1 miliard de dolari. În 2014, pachetul majoritar de acțiuni CIECH a fost achiziționat de KI Chemistry, o companie aparținând celui mai mare fond de investiții privat polonez, Kulczyk Investments.

CIECH Soda România S.A., o companie din cadrul grupului CIECH, a produs sodă calcinată și silicat de sodiu până în 2019. De la preluarea Uzinelor Sodice Govora, în 2016, CIECH a transformat fabrica de pe platforma industrială într-o companie competitivă pe piață. În septembrie 2019, compania a intrat în stand-by temporar din cauza denunțării unilaterale a contractului privind furnizarea de abur de către CET Govora, aflată în incapacitatea de a oferi abur la prețuri și în cantități sustenabile. În prezent, principalele linii de producție a sodei ale companiei se află în stand-by pe termen lung, până la momentul în care compania își va dezvolta propriile planuri pentru o sursă de aprovizionare cu abur sustenabilă, o nouă centrală în cogenerare. Linia de producție a silicaților rămâne operațională și va fi reluată în curând producția de silicați lichizi.”, conform comunicatului de presă citat.

Facebook Comments