Aproape 7.000 de persoane au fost vaccinate în judeţul Vâlcea

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din judeţul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 6.775 persoane (atât din etapa I – personal medico-sanitar, cât şi din etapa a II-a – persoane cu vârsta peste 65 ani, persoane cu afecţiuni cronice şi personal din domenii de activitate esenţiale), a anunţat marţi Prefectura Vâlcea.

0

„Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1, cât şi la doza nr. 2) este de 7.380.
În data de 26 ianuarie, până la ora 15:00, au fost vaccinate 557 persoane – 234 persoane cu doza nr. 1 şi 323 persoane cu doza nr. 2.
Cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare fost demarată la nivelul judeţului Vâlcea în data de 16.01.2021, momentan fiind operaţionale 6 centre de vaccinare comunitare: două centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier şi sala de sport a Şcolii Gimnaziale «Anton Pann»), un centru în municipiul Drăgăşani (sala de sport a Liceului Tehnologic «Brătianu»), un centru în oraşul Bălceşti (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie nr. 39), un centru în oraşul Brezoi (în cadrul Spitalului Orăşenesc Brezoi) şi un centru în oraşul Horezu (sala de sport a Liceului «Constantin Brâncoveanu»). De asemenea, în cadrul centrelor de vaccinare deschise până în prezent sunt şi 3 echipe mobile care vaccinează persoanele din centrele rezidenţiale publice şi private care au solicitat vaccinarea”, potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vâlcea.

În ceea ce priveşte personalul care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, Instituţia Prefectului roagă angajatorii să îşi creeze cont pe platforma indicată mai jos în vederea programării la vaccinare a angajaţilor care şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina cu vaccin anti-Covid-19. Reprezentanţii acestei instituţii au precizat că, până în prezent, nu au existat reacţii grave ale vaccinului.

A început rapelul şi pentru cadrele medicale

Luni, 25 ianuarie, la Centrul de Vaccinare de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea a început administrarea celei de-a doua doze (rapel) de vaccin pentru cei 2.000 de înscrişi cărora li s-a injectat prima doză în acest centru. Aceştia sunt angajaţi ai SJU, DGASPC şi ISU. Medicul Dan Ponoran (foto), directorul Spitalului de Urgenţă Vâlcea, s-a aflat printre primele cadre medicale care au fost revaccinate.

La debutul pandemiei au fost înregistrate 10.899 de infectări şi 185 decese

Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Vâlcea, de la începutul pandemiei şi până în prezent, au fost confirmate 10.899 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi s-au înregistrat 185 decese. În prezent, în unităţile sanitare dedicate din judeţul Vâlcea se află internate 117 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 9 sunt asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 98 au forme medii şi10 sunt internate în secţia ATI. În acest moment, în judeţ sunt 19 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidenţiale, unităţi sanitare, la agenţi economici şi în cadrul instituţiilor publice.
În judeţ, în baza definiţiei de caz, a protocolului medical şi a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată au fost realizate 41.860 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening şi contracost, 29.649 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total, au fost realizate 71.509 teste în judeţul Vâlcea.

Facebook Comments