Înscrierile pentru vaccinare au fost sistate din lipsa dozelor

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2, colonelul dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat miercuri sistarea temporară a programărilor prin aplicaţia RENV (Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor), întrucât stocurile existente la acest moment de vaccinuri Pfizer şi Moderna asigură, deocamdată, doar imunizarea celor aproximativ 1.400.000 de persoane programate deja în perioada 27.12.2020-20.01.2021, atât pentru prima doză de vaccin cât şi pentru doza de rapel.

0

Autorităţile spun că, la finalul lunii ianuarie, se aşteaptă autorizarea vaccinului furnizat de AstraZeneca, situaţie în care se va putea asigura continuitatea procesului de vaccinare prin deschiderea de noi centre şi vaccinarea tuturor categoriilor de populaţie.
Tot miercuri s-a mai decis vaccinarea cu prioritate a cadrelor din sistemul de învăţământ, astfel încât, în maxim două săptămâni, să se poată realiza imunizarea profesorilor care şi-au exprimat intenţia de vaccinare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, la data de 20 ianuarie 2021, 120.112 profesori din toată ţara şi-au manifestat intenţia de vaccinare.

Iată comunicatul remis miercuri de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19:

Ca urmare a interesului crescut al cetățenilor pentru vaccinare, în 31de județe din țară a fost atinsă capacitatea maximăde programare pentru următoarele trei săptămâni, în raport cu numărul dozelor disponibile la acest moment și cu calendarul de livrare estimatpentru perioada următoare. Reamintim faptul că, în conformitate cu Strategia națională de vaccinare și cu recomandările ferme ale Agenției Europene a Medicamentului, repartizarea dozelor către centrele de vaccinare se face pentru asigurarea primei administrări și, în mod obligatoriu, a rapelului. Potrivit situației raportatela ora 14:00, erau în continuare disponibile programări în județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți și Suceava, conform datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și preluate de platforma informatică de programare dezvoltată de STS. Datele raportate sunt în dinamică și există posibilitatea ca, la ora difuzării comunicatului, situația să fie diferită. Având în vedere calendarul estimat de livrare a dozelor de vaccin, CNCAV a solicitat STS actualizarea platformei de programare pentru a putea permite continuarea programărilor persoanelor din etapele I si II,începând cu 1 martie, în centrele de vaccinare deja existente. Totodată, în scurt timp, vor fi deschise noi centre de vaccinare la nivelul fiecărui județ, care vor permite programări și pentru date mai apropiate, începând cu data de 8 februarie.
Campania de vaccinare continuă conform planificării, asigurând zilnic rapelul pentru persoanele deja vaccinate cu prima doza, cât și vaccinarea persoanelor nou programate. Calendarul programărilor și suplimentarea numărului de locuri de programare se stabilesc în colaborare cu INSP și cu direcțiile de sănătate publică
“, se arată în comunicatul de presă.

Facebook Comments