Spărgătorii de magazine din Podari, prinşi de poliţişti

Hoţii care au spart două magazine din comuna Podari la distanţă de doar două zile au fost prinşi de poliţiştii din Bucovăţ. Este vorba despre trei tineri din Craiova, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 17 ani, care riscă acum să fie condamnaţi la închisoare pentru furt calificat.

0

„Poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au reţinut miercuri – 5 ianuarie, pentru 24 de ore, trei tineri, unul de 16 şi alţi doi de 17 ani, toţi din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, a reieşit că tineri ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie a.c., în incinta unui magazin din comuna Podari, de unde ar fi sustras mai multe pachete de țigări, cartele telefonice şi suma de 800 de lei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.800 de lei. Prejudiciul în această cauză a fost recuperat în proporţie de 85 % de poliţişti şi restituit persoanei vătămate.

Totodată, cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în seara zilei 3 ianuarie a.c., cei trei tinerii ar fi pătruns tot prin forţarea uşii de acces în incinta unui alt magazin de raza comunei Podari, de unde ar fi sustras mai multe pachete de țigări în valoare de 7.000 de lei și suma de 1.000 de lei.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.
În cursul zilei de joi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea recuperării întregului prejudiciu, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente cu propunerile corespunzătoare“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Facebook Comments