Dr. Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea împotriva Covid-19 reprezintă măsura corectă, sigură şi eficientă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi, după ce s-a vaccinat împotriva Covid-19, că vaccinarea reprezintă măsura corectă, sigură şi eficientă prin care se poate reveni la normalitate.

0
Valeriu Gheorghita

„Am efectuat astăzi (marţi – 5 ianuarie, n.red.) prima doză din schema de vaccinare. Este un moment pe care l-am aşteptat de atâtea luni alături de colegii noştri din sistemul medical şi anume sosirea şi apariţia unui vaccin care să îndeplinească toate criteriile de siguranţă, de calitate şi de eficacitate. Iată, astăzi, ştiinţa a triumfat, ştiinţa este alături de noi, ştiinţa este alături de oameni şi ne-a oferit printr-un efort fără precedent al tuturor cercetărilor la cel mai înalt nivel apariţia într-un timp cât se poate de scurt al unui vaccin care îndeplineşte toate standardele de siguranţă şi de eficacitate. (…) În imediata perioadă ne dorim ca toate vaccinurile să fie distribuite celor care au cea mai mare nevoie de acest tip de vaccin pentru că vaccinarea împotriva Covid-19 reprezintă măsura corectă medicală, sigură şi eficientă şi rapidă prin care noi putem împreună şi doar împreună să revenim la normalitate“, a afirmat Gheorghiţă. Medicul primar de boli infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila“ s-a vaccinat la Centrul de vaccinare amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al SUUMC Bucureşti. Acesta a spus că procesul de vaccinare a decurs normal, iar circuitul a fost foarte bine pregătit. „Totul a decurs normal, totul a decurs firesc, într-un circuit care a fost foarte bine pregătit începând cu triajul medical, cu chestionarul epidemiologic, ulterior cu efectuarea vaccinului şi apoi cele 15 minute de aşteptare“, a mai arătat Valeriu Gheorghiţă.


Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare spune că vaccinarea reduce consecinţele negative ale pandemiei şi limitează pierderile de vieţi omeneşti şi „tragediile familiale“. „Cred că a fost o perioadă foarte lungă în care am asistat aproape neputincioşi la derularea evenimentelor negative din această pandemie. Cred că este timpul să reducem consecinţele negative ale acestei pandemii, să limităm pierderile de vieţi omeneşti, să limităm tragediile familiale, să limităm tot ceea ce ne-a afectat în această perioadă. Suntem după atâtea luni de pandemie mişcaţi de sentimente de oboseală, de ezitare, de neîncredere. Pot să vă spun în acelaşi timp că toate aceste sentimente sunt fireşti, suntem oamenii cu toţii, dar în acelaşi timp sunt încrezător că împreună şi numai împreună putem risipi acest virus al neîncrederii şi putem împreună cu toţi colegii din sistemul medical şi cu cetăţenii acestei ţări să facem front comun, să fim solidari, să ne protejăm familia, prietenii, colegii şi ţara“, a afirmat medicul militar.

Facebook Comments