Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj: Am votat pentru un guvern care să aibă grijă de toate regiunile României!

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a declarat duminică, la ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru o echipă care să se lupte pentru Dolj şi pentru un guvern care să aibă grijă de toate regiunile României.

0

„Am votat să fim reprezentați la București de o echipă cu experiență în administrație, de o echipă cu tineri cu dinamism și dorință să lupte pentru Oltenia, pentru județul Dolj, să nu mai fim lăsați la o parte, să nu ni se mai refuze șansa de a avea proiecte și de a ne dezvolta pe viitor.
Am votat să avem un Guvern care în primul rând să aplice legile, să aplice legea pensiilor, mărirea alocațiilor, să avem un guvern care să protejeze producătorii români, nu să-i împingă spre faliment.
Am votat pentru un guvern care să aibă grijă de toate regiunile României, am votat pentru un guvern care să se uite și către țăranul român și către oamenii care se luptă să aibă o viață mai bună“, a declarat Cosmin Vasile.

Facebook Comments