Deşi numărul de cazuri este încă unul ridicat, la fel ca şi rata de pozitivare
Autorităţile deschid pieţele cu două zile înainte de alegerile parlamentare

Piețele în spații închise vor fi redeschise de la sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat miercuri președintele Klaus Iohannis. Măsura este criticată de partidele din Opoziţie, care spun că decizia are în spate raţiuni electorale din vreme ce rata de pozitivare şi numărul zilnic de infectări rămân ridicate. În schimb, Klaus Iohannis susţine că deschiderea este posibilă ca urmare a faptului că, în ultimele zile, s-a observat o scădere a numărului zilnic de infectări, deşi preşedintele recunoaşte că a scăzut numărul de teste efectuate de autorităţi.

0

„Am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele. Asta este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe, dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a spus Iohannis care a susținut că decizia a fost luată în condițiile în care, în ultimele săptămâni, numărul de persoane infectate „a scăzut semnificativ“.
„Am putut să constatăm că în ultima săptămână numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ. Este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puţin, totuşi scăderea este clară. Fiindcă şi aici sunt tot felul de interpreţi politici, această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci şi alţii şi această scădere nu este o întâmplare, nu este o şurubare la date, ci este o realitate în Europa şi, din fericire, facem parte din ţările în care se constată o reducere“, a mai spus preşedintele.

La începutul lunii noiembrie, premierul Ludovic Orban a anunțat că piețele care funcționează în spații închise vor fi închise, în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus.

În ultimele zile, în România au fost raportate zilnic în jur de 5.000 de cazuri noi de COVID-19, însă au fost făcute foarte puține teste. În plus, rata de pozitivare rămâne una extrem de ridicată, de aproape 30%.

Facebook Comments