Ion Cupă, vicepreşedinte naţional PMP, candidat PMP Mehedinţi la Camera Deputaţilor:
„Pieţele trebuie redeschise. Pot fi create condiţii de siguranţă similare celor din supermarketuri”

0

Am fost mereu împotriva dublului standard. Şi în privinţa subvenţiilor acordate pentru fermierii români în raport cu cei din Vest. Şi în privinţa calităţii produselor comercializate pe piaţa din estul Europei în raport cu piaţa vest-europeană. Şi în modul de alocare a banilor europeni.

Pieţele trebuie tratate la fel ca supermarketurile

Dublul standard trebuie evitat şi în privinţa abordării pieţelor vs supermarketuri din perspectiva urgenţelor de siguranţă sanitară. Dacă supermarketurile sunt deschise şi pieţele acoperite trebuie să fie deschise. Marile lanţuri de supermarketuri nu trebuie favorizate în detrimentul micilor producători agricoli din România. Micii producători agricoli nu sunt cerşetori care cer milă publică etalându-şi produsele pe trotuar. Munca lor trebuie tratată cu Respect.
Noi PMP ne disociem total de contestarea la CCR a legii privind redeschiderea pieţelor. Este o eroare care trebuie rapid îndreptată.

5 motive de necontestat pentru ca Guvernul să deschidă pieţele

  • Primul, evitarea discriminării micilor producători în raport cu marile corporaţii din zona de retail.
  • Al doilea, protejarea mărfurilor şi a celor care îşi vând marfa în condiţiile temperaturilor sub zero grade şi a creşterii precipitaţiilor.
  • Al treilea, limitarea riscului de infectare cu Sars-Cov-2  care este mult mai mare în frig, în plin sezon al virozelor.
  • Al patrulea, protejarea cumpărătorilor români care sunt nevoiţi fie să renunţe la cumpărarea de produse curate româneşti din pieţe, fie să le achiziţioneze în condiţii total nepotrivite, riscante pentru propria lor sănătate.
  • Al cincilea, încurajarea producătorilor să-şi continue munca, investiţiile pentru producţii viitoare.

PMP cere Guvernului, dincolo de legea promovată la Parlament şi contestată acum la CCR, să dispună redeschiderea pieţelor acoperite. Închiderea lor aduce mai multe prejudicii decât beneficii!
PMP va încuraja în continuare românii, aşa cum a făcut-o întotdeauna, să cumpere produse româneşti curate şi de bună calitate.

Vom cere viitorului guvern să investească mai mult în dezvoltarea economiei agricole. Apă gratuită pentru fermieri, centre de colectare produse lactate, legume, fructe (inclusiv fructe de pădure), zarzavaturi, extinderea ajutorului de minimis şi la alte culturi, granturi şi fiscalitate scăzută pentru agricultura ecologică sunt câteva măsuri de urgenţă pe care PMP le va impune pe agenda viitorului guvern.

Comandat de PMP Mehedinți, realizat de SC INDISCRET MEDIA SRL, Cod Mandatar Financiar 11200012

Facebook Comments