1 Decembrie 1918: ziua în care România a fost Mare întâia dată

De mai bine de un secol, 1 Decembrie este cea mai importantă zi din istoria României. Este cunoscută ca „Ziua Națională” a țării noastre, în amintirea evenimentelor de la sfârșitul anului 1918, când pentru prima dată în istoria lor, românii, din proprie inițiativă, făceau parte din același stat, refuzând să se mai lase guvernați de dorințe străine. Este momentul în care „România mare” definește atât teritoriul, cât și atitudinea, devenind un adevărat reper al istoriei țării noastre.

0

Primul Război Mondial găsea Regatul României într-o situație nu tocmai lejeră. Din punct de vedere politic, România era aliata Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria), însă, atât liberalii, aflați acum la putere, cât și opinia publică, erau mai mult decât ostili Dublei Monarhii, sub stăpânirea căreia se aflau multe teritorii românești, dintre care cel mai important era Ardealul. Acesta este principalul motiv pentru care Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 a hotărât ca țara noastră să rămână neutră. Câteva luni de zile mai târziu, pe 10 octombrie 1914, marele rege Carol I moare, iar nepotul său, principele Ferdinand este proclamat Rege. El va prezida Consiliul de Coroană din 14 august 1916, care decidea implicarea în război de partea Antantei (Franța, Anglia și Rusia). Motivată de dorința de a realipi țării cel mai important teritoriu românesc pierdut, intrarea în Război a avut, pe termen scurt, o evoluție total nefastă pentru armata română. După o înaintare rapidă în Transilvania la începutul luptelor, a urmat o serie de înfrângeri dureroase. Oltenia și Muntenia sunt ocupate, administrația și marea parte a populației se retrag în Moldova, iar iarna de la cumpăna anilor 1916-1917 lasă urme adânci în memoria românilor. Urmează, însă, vara anului 1917, când are loc cunoscuta ofensivă Mărăști, Mărășești și Oituz, în realitate o acțiune mai mult defensivă, în urma căreia înaintarea adversarilor este blocată. Dar, efectele „bătăliei Moldovei” au fost rapid anulate de preluarea puterii de către bolșevici în Rusia, principalul aliat al României, schimbare urmată de o pace separată. Astfel, rămasă singură pe frontul din Est, România a fost obligată să iasă din război și va încheia, la rândul ei, o pace separată cu Puterile Centrale, semnată pe 24 aprilie 1918. Condițiile impuse, însă, au fost mai mult decât dure. România nu numai că rata complet obiectivul pentru care intrase în conflagrație, dar era obligată să cedeze Bulgariei Dobrogea, Cadrilaterul și o parte din județul Constanța, Austro-Ungaria anexa alți 5.600 km pătrați pe frontiera carpată, iar Germania prelua administrarea principalelor ramuri ale economiei. Cu toate acestea, peste doar câteva luni, României îi va surâde cursul istoriei.

Basarabia face primul pas

Tratatul de pace de la București, semnat în anul 1812 între Imperiile Rus și Otoman, alipea Imperiului Rus partea orientală a Moldovei, teritoriu românesc, numit de acum înainte „Basarabia”. După preluarea puterii în Rusia de către bolșevici, noul guvern a hotărât să recunoască dreptul de autodeterminare a teritoriilor fostului imperiu, pentru românii din Basarabia apărând astfel primul prilej de a se realipi României. Primul pas a fost declararea autonomiei politice și teritoriale a Basarabiei (20 octombrie-2 noiembrie 1917), urmată de înființarea Sfatului Țării, organul reprezentativ de conducere, al cărui președinte va deveni, în 21 noiembrie 1917, Ion Inculeț. Urmează proclamarea Republicii Democratice Moldovenești, la 2 decembrie 1917, și independența noului teritoriu, declarată la 24 ianuarie 1918. Președintele noii republici era același Ion Inculeț. Deși foarte puternic, curentul unionist a avut destule obstacole, în principal provenite de la sovieticii aflați în Basarabia. Totuși, la 27 martie, cu 86 de voturi pentru, 3 contra și 36 de abțineri, Sfatul Țării vota unirea, condiționată, cu România. Funcționând pentru buna organizare a teritoriului și administrarea schimbărilor până în 27 noiembrie 1917, Sfatul Țării decide să se autodizolve și Basarabia intră, după mai bine de un secol, sub administrația de la București, redevenind parte a României.

Bucovina redevine teritoriu românesc

În 1775, România avea din nou să plătească scump datorii care nu îi aparțineau și pierdea, în favoarea Imperiului Austro-Ungar, Bucovina. Spre deosebire de Basarabia, unde spiritul românesc era destul de puternic, în Bucovina românii erau inferiori din punct de vedere demografic, iar curentul naționalist, pro unire, destul de slab, manifestându-se ceva mai puternic abia în cursul anului 1918. În schimb, dorința ucrainenilor de a se organiza într-o provincie autonomă era mult mai puternică. În acest context, la 14 octombrie 1918 are loc, la Cernăuți, Adunarea Națională a Românilor, care hotărăște unirea Bucovinei cu „celelalte Țări românești”, respinsă însă de partea ucraineană. Românii constituie Consiliul Național Român, alcătuit din 50 de membri și prezidat de Iancu Flondor, care apelează la guvernul român, condus de Alexandru Marghiloman, pentru a restaura ordinea în teritoriu. Divizia a 8-a a infanteriei, condusă de generalul Ion Zadik intră, astfel, în Bucovina și provoacă retragerea precipitată a grupurilor ucrainene. Consiliul Național Român a hotărât, la 31 octombrie, înființarea unui guvern, condus tot de Iancu Flondor. În ședința din 15 noiembrie, în condițiile în care curentul pro unire crescuse foarte mult și obstacolele fuseseră îndepărtate, Congresul General al Bucovinei, convocat de Guvernul Inculeț, la care iau parte reprezentanți ai populațiilor germană și polonă, votează în unanimitate unirea necondiționată cu Regatul României.

O zi cu adevărat istorică

După aceste mișcări politice îndrăznețe, Transilvania rămânea singura provincie locuită de români care nu făcea parte din Regat. Niciodată dispărut, spiritul românesc din Transilvania devine tot mai îndrăzneț în 1918, când mai mulți politicieni români, printre care trebuie amintit Alexandru Vaida-Voevod, cer recunoașterea dreptului românilor din Transilvania la autodeterminare. Este momentul când se afirmă, întâi ca militar, apoi ca om politic, Iuliu Maniu, dar și momentul în care se constituie (31 octombrie 1918) Consiliul Național Român, profitând de marile schimbări din Ungaria și Austria. La câteva zile după înființarea sa, Consiliul Național Român, format din șase reprezentanți ai Partidului Național Liberal și șase ai Partidului Social-Democrat, publică un manifest prin care își exprimă dorința de a ieși de sub administrația ungară și organizarea într-un stat liber și independent. Urmează acțiuni dure din partea guvernului ungar și chiar a locuitorilor din Transilvania, dar artizanii separării de Ungaria rămân fermi pe poziții și plănuiesc organizarea unei adunări naționale. Aceasta avea să se țină la Alba Iulia, pe 18 noiembrie 1918/1 decembrie 1918, cu participarea a 1.228 de delegați. Prezidată de Gheorghe Pop de Băsești, Adunarea Națională de la Alba Iulia nu numai că votează separarea de Ungaria, ci unirea Transilvaniei și Banatului cu România.

Așa s-a scris, pe scurt, cea mai frumoasă pagină din istoria României.

Facebook Comments