”Una dintre inițiativele legislative importante care a reieșit în urma discuțiilor cu Dumneavoastră a fost în anul 2019 când am inițiat un proiect de lege prin care doream eliminarea pensiilor speciale. Am fost printre puținii parlamentari care a avut curajul să propună o astfel de lege. Proiectul inițial a suferit multe amendamente, dar în cele din urmă a primit 247 de voturi “pentru” și 21 de abțineri. Legea elimina pensiile speciale pentru 11 categorii de bugetari, mai puțin cele pentru militari și polițiști:
– parlamentari (indemnizație limită vârstă)
– foștii Președinți ai României
– primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene (indemnizație pentru limită de vârstă)
– judecătorii CCR (pensie de serviciu)
– membrii Curții de Conturi
– Avocatul Poporului
– funcționarii publici parlamentari
– Corpul diplomatic și consular
– Personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice
– Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă
– judecătorii, procurorii (pensie de serviciu)
– Din nefericire, legea nu a putut fi promulgată de Președinte, deoarece Curtea Constituțională a acordat aviz de neconstituționalitate concluzionând că măsura este una discriminatorie, atâta timp cât ea nu se aplică tuturor pensiilor speciale.
-Mi-am propus că în noul mandat să depun proiectul de lege din nou, de dată această în formă lui inițială!”, a precizat candidatul PNL Vâlcea pentru Camera Deputaților, Cristin Buican.
Comandat de Partidul Național Liberal; Realizat de Mișcoci Marielena Intreprindere Individuală; Cod AEP:11200025