În România, unul din zece copii se culcă flămând

În România copii de la țară se dezvoltă și cresc, fără ca părinții să aibă mare grijă de ei. Studiile au arătat că foarte mulți copii nu au ce mânca.

0

World Vision România a realizat un studiu, iar rezultatele sunt dramatice: unul din zece copii pleacă la culcare flămând, neavând destulă mâncare, iar în 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, muncesc acasă.
O cincime dintre copiii de la sat consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, potrivit raportului „Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020”, lansat de Fundația World Vision România. Unul din 14 copii afirmă că are o viață rea. Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutați de nimeni când nu știu să-și facă tema pentru acasă, iar 8% raportează că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.

„Comparativ cu valurile precedente ale cercetării, în cea actuală, care acoperă și lunile de criză sanitară și umanitară provocată de pandemia de COVID-19, se poate observa o creștere a ponderii celor care declară că au adoptat măsuri de criză precum: cumpărarea de alimente în cantități mai mici; împrumutarea sau primirea de alimente de la rude/prieteni; cumpărarea a mai puține rechizite, cărți pentru școala copilului”, se arată în comunicatul WVR citat de Mediafax.

Datele arată că un sfert dintre copiii de la țară nu se spală pe mâini după ce vin de la toaletă sau înainte de a se duce la masă.

Rezultatele studiului au venit după ce au fost analizate 936 de gospodării, în care locuiesc 4.338 de persoane. Au fost culese informații de la 936 de adulți și 2.931 de copii.

Facebook Comments