joi, septembrie 17, 2026

Rromii din Târg, protest în fața Prefecturii Dolj

Pandemia de coronavirus a afectat foarte mult sectorul economic. Multe business-uri s-au închis s-au sunt în pragul falimentului.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Măsurile de restricție luate de autorități, în ultima perioadă, ca urmare a creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus, au făcut ca tot mai mulți oameni să fie în pragul disperării.

Una dintre masurile de restricție prevede închiderea târgurilor municipale, iar unii dintre comercianții care vindeau acolo își strigă acum disperarea, fiindcă nu mai au din ce trăi. Drept urmare, romii care vând în târg au luat joi cu asalt Prefectura Dolj pentru a protesta față de măsurile luate de autorități în contextul pandemiei de Covid-19.

Romii au cerut autorităților să redeschidă zona de second-hand, unde aceștia își vindeau produsele, fiindcă nu mai au din ce trăi. Ei au scandat „lăsați-ne să vindem“ și „vrem să muncim“.

Reprezentanții romilor au stat de vorbă cu prefectul Nicușor Roșca, însă nu s-a ajuns la un numitor comun. Autorităţile au preluat plângerile acestora și le vor transmite către Guvernul României.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI