La finalul meciului, Florentin Pera a făcut câteva consideraţii despre situaţia în care se află echipa, felicitându-le pe jucătoare pentru curajul şi determinarea lor: „Sunt mulţumit de evoluţia echipei la acest turneu, având în vedere situaţia cu care ne-am confruntat. Am venit cu numai opt senioare şi trei junioare, în cinci zile am avut un singur antrenament înainte de acest turneu, la care nici nu eram siguri că ne vom prezenta. Am fost într-o situaţie critică, mă bucur că am reuşit să ne motivăm, chiar şi în grup restrâns. Am demonstrat că ne merităm locul în partea de sus a clasamentului. Am luptat la fiecare meci, indiferent de adversar. Nu au fost meciuri uşoare ţinând cont de condiţiile din cadrul lotului. Nu au fost situaţii uşoare, însă fetele au demonstrat că la Râmnicu Vâlcea se doreşte performanţă chiar şi în aceste condiţii. Puţină şansă au ratat pe finalul cu Baia Mare, eu cred că am fi meritat un rezultat de egalitate. Dar e un campionat lung, un campionat în care se pot întâmpla multe”, a spus tehnicianul SCM Râmnicu Vâlcea.

„Cine are şansa să aibă cât mai puţine jucătoare infectate, va obţine rezultate mai bune”
Acesta a subliniat că Liga Florilor este, dincolo de competiţia în sine, şi o competiţie sanitară în condiţii de pandemie: „Sunt multe echipe în partea de sus a clasamentului. Noi avem un buget undeva în primele şase echipe, sunt multe echipe cu buget peste noi care am terminat pe locul întâi. Am început bine acest sezon cu câştigarea Cupei. Problemele de lot foarte mari pe care le-am avut nu ne-au dat posibilitatea maximă. În spirit de glumă, un coleg spunea că Liga Florilor este Liga testelor negative, deoarece cine are şansa să aibă cât mai puţine jucătoare infectate va obţine rezultate mai bune” – a conchis Pera.


