Se joacă piesa „Scaunele”, în distribuţie incompletă, în administraţia municipală şi judeţeană, mai multe posturi libere ca după război
Aleşii doljeni, rătăciţi în Justiţie

Deşi a trecut mai bine de o lună de la alegerile locale, nici municipalitatea craioveană şi nici consiliul judeţean nu au ieşit din logica alegerilor. Votul s-a încheiat de mult, dar mandatele importante precum cel de primar sau consilier local sau judeţean sunt încă obiect de dispută, într-o bătălie juridică fără orizont.

0

Noutăţile juridice aduse de Codul Administrativ, aglomerarea instanţelor pe timp de pandemie riscă să transforme banala operaţiune de validare a mandatelor din simplă formalitate în plan cincinal. Iată un scurt bilanţ al ostilităţilor. Alegerile locale au avut loc pe 27 septembrie, cu rezultatele finale date publicităţii şi certificate de birourile electorale după câteva zile. Cu toate acestea, şedinţa de constituire a Consiliului Local Municipal Craiova a avut loc peste mai bine de o lună, la finele lunii septembrie. A fost vorba de o ceremonie inedită, cu numai 21 din cei 27 de consilieri cât numără plenul CLM, prezenţi la sediul Primăriei Craiova, depunând jurământul în prezenţa prefectului, în condiţii de distanţare socială, cu părăsirea sălii imediat după îndeplinirea formalităţilor. Recordul de distanţare socială a fost atins însă de primarul ales al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care nu a depus jurământul, după ce validarea mandatului său de către Judecătoria Craiova a fost contestată în instanţă de un craiovean. Apelul a ajuns deja la al treilea termen la Tribunalul Dolj fără o soluţie definitivă. Nici efectivul consiliului local nu se poate spune la această oră când va fi completat, dosarul de validare a celor 6 supleanţi de pe listele depuse la alegerile locale de partidele politice nefiind soluţionat până la această oră de Judecătorie. Pe portalul instanţelor de judecată, nu figurează nici măcar un termen la care ar putea fi judecată cauza.

Genoiu, omul-orchestră

Mihail Genoiu

Cu un consiliu local constituit, dar deocamdată în formulă incompletă, greu de crezut că aleşii locali îşi vor intra în pâine şi vor începe să adopte primele hotărâri de consiliu local din această legislatură, începând cu tradiţionala împărţire a celor două posturi de viceprimar. La această oră, ocupanţii posturilor de până la alegeri, Stelian Bărăgan şi Adrian Cosman, au părăsit funcţiile şi primăria, iar înlocuitorii nu au fost încă votaţi. Bărăgan a trecut strada la consiliul judeţean, obţinând un mandat de consilier la alegeri, iar Cosman, ales în consiliul local, a renunţat la mandat, părăsind legislativul local. Înlocuitorii, deja anunţaţi de majoritatea PNL USR-PLUS, Marian Vasile şi Cezar Drăgoescu, nu au fost votaţi încă, mulţumindu-se deocamdată cu mandatele de consilieri locali. Colac peste pupăză, de marţi, 3 noiembrie, Primăria Craiova nu mai are nici administrator public, după ce ocupantul postului, Cosmin Durle, a depus jurământul în calitate de consilier judeţean. A rămas să stingă lumina în primărie Mihail Genoiu, care se apropie încet-încet de împlinirea a patru ani la cârma instituţiei: a fost primar interimar din ianuarie 2017, primar ales din iunie acelaşi ani, primar cu mandat prelungit de pandemie din iunie 2020 şi primar cu rază lungă de acţiune la momentul actual, când succesorul nu se poate prezenta la post. Zilele acestea, primarul Craiovei semnează dispoziţii pentru a asigura buna desfăşurare pe raza Craiovei a alegerilor parlamentare, pentru care va intra şi el, oficial, în campanie electorală peste câteva zile.

Cosmin Vasile, fără adjuncţi

Cosmin Vasile

Şi la Consiliul Judeţean Dolj lucrurile sunt încă nelămurite. Dintre toţi combatanţii de la alegerile locale, Cosmin Vasile a avut parcursul cel mai lipsit de emoţii după finalizarea scrutinului. Mandatul său de preşedinte al CJ Dolj câştigat pe 27 septembrie a fost validat de instanţă la mijlocul lunii trecute, fără a fi în vreun fel contestat. Însă noul preşedinte al administraţiei judeţene nu a avut în faţa cui depune jurământul, validarea mandatelor de consilier judeţean fiind la rândul ei contestată. Procesul a fost finalizat luni, 2 noiembrie, iar Cosmin Vasile a depus jurământul ziua următoare, cot la cot cu un lot consistent, dar tot incomplet de consilieri judeţeni. Şi la consiliul judeţean rămân de validat mandatele supleanţilor, după ce listele de candidaţi depuse de partide au suferit modificări în urma retragerii aleşilor. Cei doi vicepreşedinţi prezumtivi ai CJ Dolj, social-democratul Mihai Neaţu şi ecologistul Antonie Solomon, rămân deocamdată la stadiul de propuneri semi-oficiale ale partidelor, fără validarea plenului CJ.   

Facebook Comments