Emil Moț, primar municipiul Slatina: Principala direcţie va fi atragerea de noi fonduri europene

Social-democratul Emil Moț a preluat conducerea Primăriei Slatina. Acesta a mărturisit că fondurile europene trebuie atrase pentru a dezvolta orașul.

0

Emil Moţ, noul primar al municipiului Slatina, a depus jurământul de învestire și a anunțat care sunt obiectivele pentru perioada următoare. Primarul a mărturisit că atragerea fondurilor europene reprezintă o prioritate în mandatul său.

Vom continua să investim în Slatina, să investim în judeţul Olt, vom continua să ducem acest oraş unde este locul lui, un oraş european. La Slatina, de un an am început cele mai mari proiecte, 14 proiecte pe fonduri europene, este o muncă pe care noi, la Primărie, am făcut-o de trei ani şi care din momentul acesta începe să se concretizeze, adică şi slătinenii vor vedea, exact, în teren, ce am făcut noi trei ani. Avem multe proiecte în lucru, multe lucruri pe care noi le vom face în următorii ani şi principala direcţie va fi atragerea de noi fonduri europene„, a declarat Emil Moţ.

Emil Moţ (PSD) a fost reales pentru al doilea mandat de primar al municipiului Slatina. În Consiliul Local Slatina majoritatea este deţinută de PSD (12 mandate), PNL are şapte consilieri, iar Pro România are doi consilieri.

Facebook Comments