luni, martie 24, 2025

Marian Vasile este propus de PNL pentru funcția de viceprimar al Craiovei

PNL Dolj a decis cine va fi propunerea partidului pentru funcția de viceprimar al municipiului Craiova. Decizia a fost luată după mai multe consultări interne și s-a hotărât ca Marian Vasile să fie propus pentru acest post.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

La alegerile locale, din 27 septembrie, PNL a obținut nouă mandate în Consiliul Local Craiova, iar Alianța USR-PLUS – cinci mandate. Cele două formațiuni politice s-au înțeles de la nivel local și au format o alianță, astfel că au dreptul să să numească cei doi viceprimari ai orașului.

Mulțumesc încă odată craiovenilor care pe 27 septembrie au acordat încredere Partidului Național Liberal! De asemenea, mulțumesc colegilor din PNL care au făcut eforturi uriașe în campania electorală, domnului deputat Nicolae Giugea și tuturor colegilor liberali care au candidat! Astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PNL, am fost desemnat ca fiind propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al Municipiului Craiova. Încrederea colegilor mă onorează și mă responzabilizează în același timp. În următorii patru ani, alianța PNL-USR-PLUS, care are majoritate în Consiliul Local Craiova, va pune orașul nostru pe o traiectorie europeană!“, a scris pe Facebook Marian Vasile.

De cealaltă parte, alianța USR-PLUS a decis ca numele de viceprimar propus să fie Cezar Drăgoescu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

E foame de bani la Aeroportul Internațional Craiova

Proiectul de extindere și Modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de peste 110 milioane de euro...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI