joi, septembrie 17, 2026
Comunicat de presă

PSD: Multiple nereguli înregistrate în procesul de votare din Dolj

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Până la ora 14:00, reprezentanții PSD Dolj din secțiile de votare au semnalat faptul că, în localitatea Secu, mai multe persoane au filmat în secția de votare, în cabina de vot, cât și în afara secției de votare, fapt interzis prin Legea 115/2015, art. 108, lit. o. Pentru această problemă a fost transmisă plângere Biroului Electoral de Circumscripție Secu. 

O altă sesizare a fost transmisă de reprezentanții PSD de la secția de votare din localitatea Grecești, unde fiul candidatului PNL la funcția de primar, Țuțunel Cătălin, însoțește, în mod ilegal, echipa de membri desemnată de președintele Biroului Electoral al Secției de Votare pentru a se deplasa cu urna mobilă în vederea exercitării dreptului electoral, în baza cererilor depuse de către votanții din localitate (astfel fiind încălcate prevederile art. 65 legea 115/2015 republicată).

Totodată, reprezentanții PSD Dolj din secțiile de votare au semnalat nereguli şi în comuna Negoi, acolo unde reprezentanți ai PNL au realizat filmări cu ajutorul unei drone ridicate deasupra secției de votare nr. 423, iar în comuna Grecești au fost împărțite flyere cu mesaje denigratoare la adresa candidatului PSD, Corîci Marcel.
Pentru ambele probleme au fost întocmite întâmpinări care au transmise Biroului Secției de Votare nr. 423 Negoi și Biroului Electoral de Circumscripție Grecești“, se arată într-un comunicat de presă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI