Când fotbalul loveşte prea tare coarda inimii

0

Ca să se lumineze în forul lor intim după eşecul de bezna minţii cu anonima Shkendija, realizatorii TV l-au poftit la catedră pe retorul patron al Botoşaniului, Valeriu Iftime. Continuarea? O pastişă după alte păţanii, cu alte echipe, de-a lungul şi de-a latul fotbalului nostru. Aţi ghicit: cei de la Shkendija nu s-au situat cu nimic peste, a fost un 0-1 mincinos, mama ei de dreptate! Încă în min. 2, inginereşte şi pe nepusă masă, marcase Ibraimi cu un lob la rădăcina barei. „Un gol stupid”, l-a descris unul dintre comentatorii partidei. Ceva mai în urmă, la Cluj, CFR câştigase tot cu 1-0 în faţa celor de la Hermannstadt. Când vrea să pledeze pro domo, Dan Petrescu bate Curtea. Nu îşi aminteşte de nicio fază mai contondentă a sibienilor. Doar de cea din min. 90+4, însă „un egal ar fi fost nemeritat”. În sens invers, pe orice alt stadion, ştiţi cum ar fi sunat declaraţia, aţi auzit-o de „n” ori: demonstraţie, caracter, sacrificiu, reverenţe, mulţumiri. Ne plângem, ca nişte copii alintaţi, pentru că în România se joacă prost. Oglinda – rezultatele din ultimii douăzeci de ani ale naţionalei şi ale echipelor de club în Europa, cu excepţiile confirmând regula, şi ele din ce în ce mai răzleţe. Uitând însă că în România acelaşi fotbal produce adevărate „miracole”. Nu puţine echipe câştigă fără să treacă de centrul terenului ori au o singură ocazie şi o valorifică şi pe-aia. Ori şi mai şi, au o ocazie şi marchează de două ori, de trei ori (Copos). Acelaşi patron, şi ca el atâţia, are o remarcă demnă de David Copperfield, iluzionistul, care îndoaie tabela. Fotbaliştii lui Gjoka nu le-au fost la niciun capitol superiori fotbaliştilor lui Croitoru. Când fotbalul încetează de a mai lovi prea tare coarda inimii, segmentează judecăţile cu ipotenuze şi catete, cu teorema bătrânului Thales, cu sume de pase, cornere, faulturi, şuturi. Apoi coboară în Dreptul roman şi urcă din nou în constituţiile moderne .O echipă şutează la poartă de zece ori, adversara de trei ori şi meciul se încheie cu 2-1 în favoarea celei din urmă. Unde mai pui că, fără pic de respect şi de jenă, se impune în min. 90+6. Ca şi atunci când sparge gheaţa în min. 2, cum s-a întâmplat la Botoşani. „De atunci jocul s-a rupt”, se plâng ai noştri, deşi ai lor au avut mult timp jucător în minus. Pe de altă parte, în virtutea celor mai cunoscute principii de morală şi echitate (nimeni nu e mai presus de lege, fotbalul practicându-se şi el după reguli stricte), nici nu s-a întâmplat ca o echipă „bine crescută” să declare stop joc (!?). Depăşită la toate capitolele, gata să se retragă. Nu îşi propune să intre în rândul celor proscrişi învingând nemeritat. Un „trofeu” al fair-play-ului cu adevărat sportiv şi onest, asta ar trebui să însemne.   

Facebook Comments