Emil Cioran, aur pe limbă

0

A trecut pe lângă noi, ca şi cum n-ar fi fost, Ziua Limbii Române. A celebra limba română într-un climat instituţional pervertit şi pe orizontală şi pe verticală, este, aţi mai auzit asta, ca şi cum ai striga într-o peşteră. Avem pe orizontală o lege care funcţionează din 2013, după cum, pe verticală, avem tricolorul arborat şi el în semn de cuvenită cinstire a evenimentului. În rest, mai mulţi boiernaşi aleşi pe sprânceană se adună la o nuntă manelizată decât la o sărbătoare de suflet restricţionată. Bine că pătura elitistă, din ce în ce mai strâmtă pe trupul ţării, şi-a făcut, ca de obicei, datoria. Problema nu e la etaj, ci la parter, încă pe scările de la intrare. Din cronici se povesteşte despre istoricul Herodot, care ne cunoştea obiceiurile, despre Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (1521), despre Palia de la Orăştie (1581) şi Letopiseţul Ţării Moldovei (1647), despre Catehismul tipărit la Sibiu (1544). Astăzi, printre stufoase nopţi ale minţii, ne dăm în stambă cu ziua câinelui şi a pisicii. De ce nu şi a şoricelului. Analfabetismul, întreţinut de sărăcia uneori lucie, nu e obligatoriu să marcheze o zi a lui, ca mod neîntrerupt de a fi al celor „muţi” şi „surzi” în receptarea valorilor. Spre lauda ei, româna se află între primele 20 de limbi de circulaţie din cele 6-7.000 câte există pe mapamond, iar de la 1 ianuarie 2007, cum bine ştim, face parte din pachetul limbilor oficiale utilizate la nivelul Uniunii Europene. Pe lângă asta, se predă în 43 de ţări şi este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate slujbele religioase în statul monastic Muntele Athos. Emil Cioran, trăitor la Paris între 1936 şi 1995, ale cărui opere sunt scrise în limba lui Voltaire, mărturiseşte: „Ca să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română aşa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obişnuiţi, ci c-o admiră de la înălţimea propriilor studii chiar lingviştii şi istoricii străini, cărora nu le putem reproşa subiectivitatea”. Şi încă: „Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu aşa o stare de conservare”. Sau: „Limba Română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertăţii”. Iar dacă a scăpat din atenţie, e bine să reţinem că fondul principal de cuvinte, egal expresivitate, este unul luxuriant, 170.000. În timp ce franceza numără 71.640 de cuvinte, iar din vocabularul englez 75% are la origini franceza şi latina. Dacă Emil Cioran, asemenea marilor cărturari români şi de aiurea care şi-au lăsat amprenta, nu trece, sistematic, pragul butucănos al generaţiilor care se ridică, Ziua Limbii Române poate obosi, ca orice rugăciune stingheră.

Facebook Comments