” Propunem ca ziua de 10 august să fie declarată Ziua naţională a demnităţii cetăţenilor români, a luptei împotriva corupţiei, abuzurilor şi injustiţiei, pentru că la această dată, în 2018, a avut loc cea mai importantă manifestare a cetățenilor români din țară și din diaspora din perioada în care România, ca susținătoare a valorilor occidentale, este parte cu drepturi depline a organizațiilor europene și euroatlantice (…).
”Manifestările dedicate acestei zile presupun cheltuieli reduse din surse publice, cheltuieli care pot fi asigurate din fonduri aflate la dispoziția autorităților publice locale și centrale” , se arată în proiectul de lege al deputatului Buican.